La schitul din Poiana Florilor

La schitul din Poiana Florilor
Urmând vreo sapte km drumul ce serpuieste de la Alesd catre Padurea Neagra, ajungi într-o raspântie strajuita de un indicator mascat de verdele renascut al copacilor, care te îmbie sa urmezi un drum forestier catre schitul Poiana Florilor, ascuns pe una din culmile muntilor Ses (Plopis).

O data ce ai pasit aici simti ca te cuprinde o stare de liniste, seninatate, aproape mistica, de parca aerul de aici ar avea ceva aparte. „Flori” rapite si siluite


În secolul al XIX-lea, unul dintre boierii din partea locului, vrajit de frumusetea acestor meleaguri, si-a construit aici un castel. De-a lungul anilor edificiul si-a schimbat de multe ori stapânii si menirea, functionând aici chiar si un hotel-restaurant. Localnicii povestesc ca în timpul celui de-al doilea razboi mondial soldatii aduceau la castel fete tinere, pe care le necinsteau, si de aici ar veni numele de Poiana Florilor.


Dupa Revolutia din 1989 complexul de cladiri a fost lasat în paragina, deteriorându-se serios.


Din 1997 castelul a ajuns în grija Manastirii Sfintei Cruci din Oradea, care a rânduit aici un schit de maicute cu hramul Sfântului Ilie. Schitul are tot timpul patru, cinci maicute, venite prin rotatie de la manastire. În zilele de praznic, unul dintre cei trei preoti de la manastire vine si tine slujba religioasa. În 1998 a fost adusa la Poiana Florilor o biserica de lemn din secolul al XVIII-lea, din satul Subpiatra.


„Viata de manastire si schit este asemanatoare. Schiturile sunt asezate în locuri mai retrase, unde te poti ruga si medita mai usor. În zbuciumul de la oras este mai greu sa-ti gasesti echilibul, iar evadând putin din vacarmul urban intri mai usor în comuniune cu Dumnezeu”, spune parintele Iftimie, unul dintre preotii Manastirii Sfintei Cruci.

În armonie cu natura


Vorbind cu calm despre viata de zi cu zi, calugarul aminteste despre dezechilibrul si stresul zilnic, îndemnându-ne sa ne apropiem de natura, pentru a ne vindeca sufleteste.


„Traim într-o societate trepidanta, pentru ca nu ne facem timp pentru cele sufletesti. Nu stim sa ne relaxam. În loc de o plimbare alegem sa ne tolanim în fotoliu si sa butonam telecomanda. Când intra în comuniune cu natura, omul îsi regaseste sensibilitatea”, crede parintele Iftimie.


Castelul, aflat în patrimoniul national, întretinut acum prin grija maicutelor, are mari sanse sa fie renovat în viitorul nu foarte îndepartat, dupa cum spune parintele Iftimie. La Ministerul Culturii si Cultelor exista un proiect de accesare a unor fonduri Phare pentru restaurarea si amenajarea lui în azil pentru copii aflati sub grija maicutelor.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !