La ştrand în prima zi a anului

La ştrand în prima zi a anului
BAILE FELIX – Sute de orădeni şi turişti veniţi în Băile Felix de Revelion şi-au petrecut prima zi din an la ştrand. Deşi în jurul bazinului era gheaţă, temperatura de afară fiind sub 0 grade, acest lucru nu i-a deranjat pe cei veniţi să se scalde. Apa fierbinte din bazin a compensat frigul de afară.

Ştrandul Apollo din Băile Felix s-a deschis marţi la amiază. Cei dornici de o baie fierbinte după petrecerea din noaptea de Revelion au ajuns la ştrand înainte de ora deschiderii. În câteva ore bazinele din ştrand erau aproape pline, iar lumea continua să vină. Cei mai mulţi au ales bazinele de afară, în ciuda frigului, cel acoperit fiind rezervat copiilor.

Relaxare după petrecere

Atât orădenii cât şi turiştii aflaţi în vacanţă în Felix şi în împrejurimi au ales să-şi petreacă prima zi din an la ştrand, pentru a se relaxa şi pentru a se reface după mesele copioase de sărbători şi după petrecerea din noaptea de Anul Nou. Alţii au continuat petrecerea, pe marginea bazinului fiind plin cu sticle de băutură.

„Este foarte bine. Am stat la petrecere până la ora 6:00, iar acum am venit pentru o cură de dezintoxicare”, a declarat o orădeancă. „Este foarte relaxant. De 20 de ani vin la Felix. Invit pe toată lumea aici”, spune orădeanul Gheorghe Roşu.

Ziua de Anul Nou a fost petrecută la ştrand şi de turiştii veniţi la Oradea pentru Revelion. „Suntem din Cluj. Am venit la o pensiune în Oradea de Revelion. Ne simţim foarte bine.

Nu ne-am mahmurit foarte tare aseară, să putem veni la ştrand”, a spus un clujean. Nici cei mai mici nu au fost deranjaţi de frigul de afară. „E foarte bine. Stăm aici până cel puţin la ora 6:00”, a spus unul dintre copiii din bazin.

Administratorul Ştrandului Apollo a precizat că pentru o parte din orădeni este deja o tradiţie să-şi petreacă prima zi din an în bazin. „Ne aşteptăm la peste o mie de clienţi atât marţi, cât şi miercuri.

Marţi bazinul a fost deschis de la ora 12:00, iar de miercuri va fi program normal, de la 8:00 la 20:00”, a declarat administratorul ştrandului, Ovidiu Bodea.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !