La Timisoara, grafferii vor avea un cod de etica

De Simona Popovici Donici
Grafiti pe strada Alba Iulia
Grafiti pe strada Alba Iulia
Festivalul Internaţional de Street Art 2012 s-a încheiat oficial în această după-amiază, pe strada Alba Iulia, acolo unde trecătorii pot de acum admira prima expoziţie permanentă realizată pe trotuar, în Timişoara. Cca 30 de artişti din România, Ungaria, Germania şi Elveţia au participat în această săptămână la eveniment, iar lucrările lor, realizate în patru locuri din oraş, acoperă împreună sute de metri.

Grafferii s-au dezlănţuit în Timişoara, hotărâţi să schimbe faţa oraşului. Artiştii au lucrat chiar până la finishul festivalului, realizând astăzi, sub privirile curioase ale trecătorilor, o foarte provocatoare creaţie de artă urbană pe un tramvai, în Piaţa Libertăţii.

Lucrările create în cadrul Festivalului Internaţional de Street Art pot fi acum admirate în Complexul Iulius Mall ( Demisol-Parcare Albastră-Acces Magazine C-D, E-F), pe zidul Grădinii de vară a Filarmonicii Banatul şi pe cel al Facultăţii de Arte Decorative, precum şi în zona pietonală din faţa “Infocentrului Turistic” de pe str. Alba Iulia.

Unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului a fost conceperea unui „Cod de Etică a Grafferului”, care să-i îndrume pe tinerii artişti la respectarea normelor de conduită citadină corectă.

„Sper că acest festival a schimbat mai mult decât faţa oraşului: a schimbat ceva din mentalitatea, din percepţia publicului, şi chiar a grafferilor, vizavi de această artă urbană. Sunt convins că acest festival are un imens potenţial şi va aduce beneficii însemnate Timişoarei şi imaginii sale de oraş deschis al artelor”, ne-a declarat, la finalul evenimentului, dr.ing. Sergio Morariu, iniţiator al festivalului.

Festivalul Internaţional de Street Art (FISART) a fost coordonat de Facultatea de Arte şi Design în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara, Centrul Cultural German şi Fundaţia EnduRoMania.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !