La un pas de tragedie! O fetiță de 4 ani, salvată de la înec

De Oana Farcas
Reactualizat la:
La un pas de tragedie! O fetiță de 4 ani, salvată de la înec
Pompierii din cadrul ISU Bihor au fost solicitați, vineri dimineață, să intervină în zona Beiușului, acolo unde o fetiță a fost doar la un pas de producerea unei tragedii.

Potrivit ISU Bihor, o fetiță de 4 ani era să se înece în Criș: „Este vorba de o fetiță de 4 ani. La momentul în care a ajuns echipajul de prim ajutor aceasta era scoasă din apă și respira”, a explicat pentru Bihon.ro, locotenent – colonel Zoicaș Florin, adjunct al inspectorului șef.

Măsuri de protejare a copiilor

– Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă;

– Urmăriţi continuu, comportarea copiilor în apă şi nu vă întoarceţi nici măcar o clipă cu spatele la aceştia pentru că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;

– Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;

– Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;

– Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de accidente;

– Explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate ( râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd, canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, Lacul Sântion etc.), iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact.

Potrivit reprezentanților Asociaţiei Profesionale a Salvamarilor din România: „ o persoană care nu ştie înota şi care se află în apă peste înălţimea ei, se va îneca, nu în câteva minute, ci în maxim câteva zeci de secunde, iar după cinci minute petrecute sub apă, şansele de supravieţuire scad vertiginos”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !