La Universitate se poate?!

ORADEA – În ceea ce priveşte relaţiile dintre studenţi şi profesori, acestea vor continua să fie guvernate de legi morale, nescrise.

„Cred că intră în legislaţia generală existentă în fiecare instituţie sau vorbim despre etica morală. La studenţi situaţia e mai diferită, deorece aceştia sunt majori şi probabil că numai în cazurile extreme ar fi faptă penală”, spune Cornel Antal, rectorul Univeristăţii din Oradea. Pe de altă parte, rectorul Antal nu consideră o constitui vreo problemă următorul exemplu: un asistent univeristar de 27 de ani care se îndrăgosteşte de o studentă aflată în ultimul an de studenţie şi întreţine relaţii sexuale cu aceasta. „Ar fi o relaţie umană, normală chiar dacă e vorba de o relaţie între student şi profesor”, crede Cornel Antal. Cu toate acestea, rectorul orădean o acuză moral pe profesoara de română Corina Vasile, de la o şcoală din Bucureşti, din cauza căreia elevul Bogdan Costache, îndrăgostit lulea, s-a sinucisa, aruncându-se în gol de la etajul nouă. Universitarul nu are însă aceeaşi viziune în cazul în care un profesor universitar, de 60 de ani, se îndrăgosteşte de o tânără studentă. „Aici intervin alte lucruri extrem de delicate. Cu siguranţă, această relaţie s-ar dezbate în cadrul Senatului şi s-ar lua măsurile necesare”, afirmă Cornel Antal. Acesta spune că nu a primit însă nici o sesizare de acest tip…

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !