Labtenis, sponsorizat de alesii locali

Labtenis, sponsorizat de alesii locali
În perioada 15 – 19 mai, la Oradea are loc un campionat de labtenis sponsorizat de mai mulţi consilieri locali.

Sunt invitaţi să participe orădenii care au domiciliul pe una din următoarele străzi: A. D. Xenopol, Henri Coandă, Calea Aradului (între Hotel Ramada şi Tipografie), Richard Wagner, Petre Ispirescu, Dimitrie Pompeiu, Măgurei, Porumbelului, Lebedei, Sintezei, Fluieraşului, Chimiei, Ştefan Octavian Iosif, Sturzului şi Potârnichilor”, se arată într-un comunicat al PNL Oradea. Iniţiativa aparţie consilierului local liberal Sebastian Lascu, în colaborare cu organizaţiile de cartier 26 şi 27 ale PNL Oradea iar campionatul se va derula pe terenul de sport de pe strada Xenopol.

„Organizarea se va face în echipe de câte două persoane. Înscrierile se vor face telefonic la numărul 0745 899965, Andrei Daniel sau pe adresa de e-mail organizatiacartier26@pnl-oradea.ro. Meciurile se vor ţine miercuri, joi şi vineri după ora 16:00 şi sâmbăta între orele 09:00 şi 20:00. Cei înscrişi vor fi anunţaţi telefonic sau pe adresa de e-mail despre data şi ora meciurilor. Vârsta minimă de participare este de 14 ani.

Ultima zi de înscriere este azi, 14 mai. Sponsorii evenimentului sunt consilierii locali: Sebastian Lascu, Camelia Dulca, Popa Lucian, Felea Adrian.

Fact box

Premiile

• Locul I – 600 lei

• Locul II – 400 lei

• Locul III – 200 lei

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !