Lac cu nuferi… în Cetate

15Comentarii
Lac cu nuferi… în Cetate
ORADEA – Alpinariu, arboretum şi un lac cu nuferi. Acesta este peisajul pe care edilii doresc să-l creeze în Şanţul Cetăţii. „Va fi un loc destinat cu adevărat recreerii, dacă obţinem finanţare pentru proiect”, estimează Marcel Boloş, şeful Direcţiei Patrimoniu.

Proiectul „Amenajare parc dendrologic în Şanţul Cetăţii Oradea” îşi propune să transforme spaţiul verde din Cetate într-o colorată zonă de recreere.
„Punctul de atracţie principal pentru turişti va fi lacul cu nuferi”, susţine Marcel Boloş, adăugând că zona va avea şi un scop educativ, întrucât vizitatorii vor avea posibilitatea să se şi documenteze în legătură cu speciile de plante din parc, prin intermediul unor plăcuţe informative. Lacul va avea o suprafaţă de 400 de metri pătraţi de luciu de apă, iar zona care-l va înconjura, 500 de metri pătraţi.

Varietate
Născocitorii ideii s-au asigurat ca spaţiul verde din Şanţul Cetăţii să fie „împodobit” cu o mare diversitate de copaci. Astfel, vizitatorii vor trece, în câţiva paşi, de la conifere pitice precum Juniperus, Pinus sau Microbiota, la conifere înalte ca brazi, molizi, pini şi la zona foioaselor, care va cuprinde arţari, mesteceni, castani, ulmi sau răchite. Nici aşa-zisul alpinariu nu va fi mai prejos.

Aranjamentul va cuprinde 31 de specii de plante specifice zonelor stâncoase, promit iniţiatorii proiectului.
Responsabilii de proiect estimează că valoarea totală a proiectului ar depăşi 1.500.000 RON, din care 12% ar proveni de la bugetul local, iar restul de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Şi fundaţia Ecotop Oradea a făcut câteva lucrări de amenajare în acelaşi spaţiu. Proiectul iniţiat de ecologişti prevedea şi realizarea unui teren de oină. „Urmează să refacem proiectul, am discutat despre asta cu câţiva arhitecţi. Terenul va fi realizat, însă unele lucruri se schimbă.

Proiectul celor de la Primărie vine în completarea lucrărilor făcute de noi”, a declarat George Togor, preşedintele fundaţiei.

Monica Mateiu



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor