Lac exotic pentru Parcul Salca

20Comentarii
Acum, terenul mlăştinos e adăpost doar pentru câteva familii nomade
Acum, terenul mlăştinos e adăpost doar pentru câteva familii nomade
În locul opulentului cartier „Oasis”, Primăria preferă un Parc şi lac cu nuferi şi bambuşi.

La şedinţa Consiliul Local Oradea din 28 mai, Alexandru Mudura a propus CLO o asociere de terenuri pentru un super-cartier „Lotus Oasis”, o investiţie de circa un miliard de euro. Complexul de agrement şi afaceri ar fi inclus o sală de sport polivalentă, aquaparc, hotel cu bază de relaxare şi tratament, o clădire-turn de birouri, săli de conferinţe, o clinică de chirurgie estetică şi o sală de concert cu 50.000 de locuri. „Primăria are 17 hectare de teren în zonă, eu mai am 6 hectare. Împreună am putea înfiinţa o firmă de dezvoltare care să facă acest obiectiv”, spunea omul de afaceri. Însă Mudura condiţiona realizarea proiectului de disponibilitatea bihorenilor de a-l finanţa. Ceea ce pare mai greu realizabil.

Băieţii deştepţi…

„A fost o viziune a unui potenţial investitor. Însă e greu pentru o municipalitate să se înhame la astfel de super-planuri. Noi suntem mulţumiţi dacă vom obţine finanţare pentru un parc dat fiind că terenul respectiv stă aşa de 15 ani, de la desfiinţarea Fabricii de Bere”, a declarat ieri primarul Bolojan. Însă la fel ca în cazul Parcului Seleuş, s-au găsit deja câţiva revendicatori ai unor parcele din terenul de 17 hectare dintre Lotus Market şi Peţa. „Întotdeauna apar nişte «băieţi deştepţi ai Oradiei» care vor să profite de planurile municipalităţii. Vom găsi însă soluţii juridice pentru a nu bloca un astfel de parc care ar deservi două cartiere”, a mai spus Ilie Bolojan.

Parc european

În primă etapă municipalitatea intenţionează să amenajeze şase hectare accesând fonduri de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Restul suprafeţei va fi amenajată pe calea finanţărilor nerambursabile prin Programul de Cooperare Transfrontalieră, România-Ungaria. Valoarea totală a proiectului se ridică la 2 milioane de euro. Consiliul Local a aprobat deja indicatorii tehnico economici pentru amenajarea Parcului Salca, etapa I. Astfel, se doreşte amenajarea unui lac de acumulare pe actualul curs al Peţei, cu vegetaţie acvatică, flori de nuferi, plantaţii de bambuşi şi plante de mlaştină. Un element atractiv va fi o amenajare de trandafiri de diferite culori. Parcul va fi dotat cu mobilier urban, aleile ecologice, iar în vecinătatea lui se va amenaja o parcare supraterană.

Zona verde va fi proiectată pentru a corespunde cerinţelor unui parc modern de odihnă şi recreere. Municipalitatea va depune proiectul până pe 12 octombrie pentru accesarea finanţării necesare realizării etapei I, adică 650.000 de euro. Ilie Bolojan a mai precizat ieri că dacă Administraţia Fondului pentru Mediu nu va finanţa proiectul, municipalitatea va începe anul viitor etapa I pe cont propriu.

Cristian Horgoş



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor