Le-au dat de furcă romanul psihologic și cel interbelic

De Alexandru Guiaș
5Comentarii
Le-au dat de furcă romanul psihologic și cel interbelic
Cerințe serioase pentru subiectul III la examenul de Bacalaureat al absolvenților de a XII-a, la examenul scris, la limba română.

Din cei 3.893 de absolvenți de a a XII-a din Bihor înscriși pentru proba scrisă la examenul de Bacalureat, 104 au fost absenți și 9 eliminați. Din rândul celor 9 eliminați pentru că au introdus în sala de examen materiale interzise (fițuici), 3 au fost de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita, 3 de la Liceul Teoretic Nr.1 din Bratca și câte unul de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” din Beiuș, Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș. Au fost și cazuri speciale în care 5 elevi au solicitat să susțină examenul în condiții speciale datorită unor probleme de sănătate.

Astfel, la Centrul de examinare de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, la trei elevi li s-au pus la dispoziție o altă sală de examen unde aceștia să aibă acces. La Centrul de examinare de la Colegiul Tehnic „Mihai Viterazu” din Oradea un elev bolnav de varicelă a dat examen singur, într-o sală dotată conform cerințelor destinată special pentru desfășurarea examenului. Pentru aceași boală a dat examen separat și un elev de la Centrul de examinare al Liceului Tehnologic Nr.1 din Salonta. Toți cei cinci elevi au fost supravegheați de câte un profesor fiecare.

Mai greu decât credeau

La examenul scris la limba română subiectele au fost diferite, în funcție de profilul liceului (uman sau real). Astfel, elevii de la liceele cu profil uman, la subiectul I, s-a cerut analizarea unui fragment din „Citadela sfărâmată” (Horia Lovinescu). La subiectul II s-a cerut elaborarea unui text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul lecturii în dezvoltarea personală.

La subiectul al III-lea liceenii au avut de prezentat caracteristicile de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic studiat în timpul liceului. Printre romanele pe care elevii le-au putut aborda se numără: „Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război” (Camil Petrescu), „Concert din muzică de Bach” (Hotensia Papadat-Bengescu), „Pădurea spânzuraților” (Liviu Rebreanu), „Patul lui Procust” (Camil Petrescu), „Enigma Otiliei” (George Călinescu), „Baltagul” (Mihail Sadoveanu). La profilul real, la subiectul I, elevii au avut de făcut o analiză pe un fragment din piesa de teatru „Madona” (Tudor Mușatescu). La subiectul II, elevii au trebuit să scrie un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul jocurilor pe dispozitive electronice în viața tinerilor. În ce privește subiectul III, s-a cerut elevilor redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte în care să se prezinte tema și viziunea despre lume într-un roman interbelic studiat.

La această probă absolvenții au trebuit să demonstreze dovada competențelor formate pe parcursul claselor IX-XII. Liceenii au trebuit să arate că știu utiliza corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare, a strategiilor de comprehensiune și interpretare, a modalităților de analiză tematică, structurală si stilistică în receptarea textelor literare si nonliterare. Elevii au trebuit să dovedească că știu pune în context textele studiate prin raportarea acestora la epoca respectivă sau la curente culturale și literare din acea perioadă. La acest punct s-a urmărit identificarea si explicarea relațiilor dintre opere literare si contextul cultural în care au apărut acestea; argumentarea în scris și oral a unor opinii în diverse situații de comunicare; argumentarea unui punct de vedere privind textele literare si nonliterare studiate sau la prima vedere.

După proba scrisă la limba română, elevii care aparțin minorităților vor da azi (5 iulie), proba scrisă la limba maternă, mâine (6 iulie) la proba obligatorie a profilului și în data de 8 iulie urmează proba la alegere a profilului sau specializării. În data de 12 iulie se vor afișa rezultatele preliminare și se vor depune contestațiile, iar în data de 16 se vor afișa rezultatele finale. Cei care doresc să se înscrie la cea de a doua sesiune de Bacalaureat (august – septembrie), se pot înscrie începând cu data de 18 iulie, până în 22 iulie. Primele examene urmând să aibă loc în 16 și 17 august cu evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română.

Conform Ministerului Educației, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile referitoare la susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea, precum și obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor