Le-au luat interviuri poliţiştilor

Le-au luat interviuri poliţiştilor
ORADEA - Elevii clasei a VII-a E de la Şcoala Generală nr. 11 din Oradea s-au întâlnit azi cu agenţii Marius Vasi şi Florin Cuciula, din cadrul Poliţiei de Proximitate, cu care au discutat despre delicvenţa juvenilă.

„Elevii clasei a VII-a E sunt implicaţi în proiectul «Cetăţeanul», care propune o serie de metode moderne de predare a culturii civice. Ei sunt puşi în situaţia de a intra în legătură cu autorităţile, cărora le pot adresa întrebări şi astfel, se pot implica în problemele comunităţii locale. Tema aleasă pentru această întâlnire a fost delicvenţa juvenilă”, explică profesoara Cristina Marina, coordonatoarea proiectului.

Printre cele mai frecvente delicte săvârşite de elevi se numără: agresiunea verbală şi cea fizică, chiulul de la ore sau furtul. Poliţiştii le-au atras atenţia copiilor că pot fi traşi la răspundere pentru faptele lor, chiar dacă sunt minori. Ei au mai subliniat faptul că totul poate începe de la lucruri mărunte, cum ar fi luarea unui pix, pe care nu-l mai înapoiază, pentru ca apoi să se ajungă la fapte mai grave, cum ar fi sustragerea unui telefon mobil.

„Sunt nişte copii deschişi şi colaborăm foarte bine. Am desfăşurat mai multe activităţi împreună, iar azi am vorbit despre delicvenţa juvenilă. Au conştientizat că fiecare trebuie să răspundă pentru ceea ce face, şi chiar dacă sunt minori pot fi sancţionaţi”, precizează agentul şef Marius Vasi.

„A fost o oră foarte interesantă şi am învăţat multe lucruri noi. Cred că e foarte important pentru orice adolescent să ştie cum să îşi aleagă prietenii. Ştiam şi înainte că minorii pot fi traşi la răspundere şi consider că aşa este firesc”, spune Alexandra, elevă în clasa a VII-a E.

După ce i-au ascultat pe poliţişti, elevii le-au luat acestora un scurt interviu. Ei fiind interesaţi care sunt infracţiunile săvârşite cel mai des de minori şi din ce mediu provin cei care comit acte nepermise de lege, precum şi soluţiile care se pot lua pentru prevenirea delicvenţei juvenile.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !