Le place socializarea

ORADEA – Un mic studiu efectuat asupra modului în care funcţionează centrele multifuncţionale destinate vârstnicilor arată că acestea au un impact semnificativ mai mare în marile cartiere, spune viceprimăriţa Biro Rozalia, responsabilă cu problemele sociale ale municipiului.

Unul dintre scopurile studiului a fost de a constata cam câţi vizitatori calcă pragul acestor locaşuri săptămânal. S-a constat că, în Rogerius, sunt în medie 18-20 de persoane, la fel ca în Piaţa Unirii. Cele două centre – din Ioşia, respectiv din Nufărul – înregistrează însă cifre impresionante: primul este vizitat în medie de 120 de persoane săptămânal, iar cel de-a doilea de până la 130.

În cadrul aceluiaşi studiu, pensionarii au avut ocazia de a-şi spune şi doleanţele. Majoritatea au cerut menţinearea gratuităţilor de până acum (transport în comun, intare în ştranduri), mai multe programe cultural-artistice organizate în aceste centre, mai multe concursuri şi dezbateri pe diverse teme, a precizat viceprimăriţa Biro.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase