Lecția zilei de luni! Despre încercarea de a controla totul în viața cu psihologul Sorin Nica

Reactualizat la:
1Comentariu
Lecția zilei de luni! Despre încercarea de a controla totul în viața cu psihologul Sorin Nica

Așa cum am promis în precedentele articole, încercăm să ne desprindem de responabilitățile zilei de luni pentru a servi cititorilor o evadare din cotidian prin abordarea unor teme de actualitate.

Tema acestei zile este reprezentata de tendința oamenilor de a controla totul în viață.

În viaţă nu putem controla totul iar ceilalţi vor acţiona de multe ori altfel decât ne-am dori iar lucrurile se vor întâmpla altfel decât noi ne-am dori. Cu cât mai repede vom conştientiza şi vom accepta aceste aspecte cu atât viaţa noastră va fi mai liniştită, mai autentică şi mai echilibrată şi vom putea trece mai uşor şi mai bine peste avatarurile inerente vieţii. A fost o dată un fermier necăjit care se plângea de faptul că frumoasa lui recoltă de grâu a fost complet distrusă de o grindină şi spunea că, dacă ar putea stăpâni vremea timp de un an, ar obţine o recoltă atât de bogată, încât ar câştiga mai mulţi bani decât ar putea duce. Dacă Dumnezeu i-ar da puterea să decidă el când să strălucească soarele şi când să ningă şi dacă l-ar lăsa să deţină controlul asupra ploii, îngheţului şi temperaturii, ar avea cea mai fantastică recoltă a tuturor timpurilor. După cum probabil că aţi ghicit deja, dorinţa i-a fost îndeplinită şi fermierului i s-a acordat privilegiul de a stabili el când să plouă, unde şi cât. I s-a îngăduit controlul absolut asupra zăpezii, a temperaturii şi a dezgheţului de primăvară. I s-a acordat privilegiul să “aprindă” şi să “stingă” soarele după cheful său şi să stabilească exact temperatura dorită. Rezultatul: un dezastru total. A fost cea mai cumplită recoltă pe care o avusese vreodată omul nostru. După toată această poveste, un vecin l-a întrebat ce s-a întâmplat şi fermierul i-a răspuns: “Am uitat să las vântul să bată”. (pentru neiniţiaţi, că nu s-a putut face polenizarea ).

Într-un fel, acesta ar putea fi începutul călăuzitor ideal pentru Psihoterapie şi Dezvoltare Personală. Eu cred că este posibil, având în vedere toate informaţiile pe care le avem la dispoziţie, să aflăm orice răspuns la orice întrebare, să ştim ce-i de făcut în orice împrejurare, şi totuşi să ne pomenim cu o “recoltă ratată” în ceea ce ne priveşte pe noi şi autodezvoltarea noastră, în ceea ce priveşte relaţia noastră de cuplu sau în ceea ce-l priveşte pe copilul nostru sau relaţia pe care o avem cu el. Motivul este unul cât se poate de simplu: suntem oameni şi nu recolte sau calculatoare În ciuda acestei poveşti aparent destul de întunecate, este necesar să adaug că sunt ferm convins de faptul că există nişte etape pe care le putem parcurge în aşa fel încât totul să fie în favoarea noastră. Cu cât paşii sunt mai fermi, mai inteligenţi, făcuţi mai cu înţelegere şi acceptare şi mai plini de afecţiune, cu atât mai mari sunt şansele de a deveni noi înşine, ceea ce potenţial putem fi şi de a-i ajuta pe cei de lângă noi, parteneri de viaţă sau de afaceri, copii sau prieteni să devină ceea ce ar putea fi. “Singura cale de a-i forma pe ceilalţi este ca mai întâi să devenim noi ceea ce am putea fi”.

Psihoterapeut Sorin Nica
Ziua de luni este un coșmar pentru mulți oameni. Fie că aduce cu ea o nouă zi de lucru, de școală sau fie că reprezintă un nou început, ziua de luni nu a fost prea îndrăgită nicicând.Dacă e să ne raportăm la o zicală din bătrâni „lunea nici iarba nu crește”, motiv pentru care echipa Bihon.ro a decis...



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor