Lecţie de fotbal

Lecţie de fotbal
Deva – Corvinul 2005 Hunedoara din Liga a II-a a făcut instrucţie cu ocupanta locului secund în Liga a IV-a, Agrocompany Băcia, impunându-se cu scorul de 7-0 în cadrul unui meci amical disputat marţi, pe Stadionul Cetate din Deva.

Diferenţa mare de scor s-a conturat încă din prima repriză, când antrenorul Titi Alexoi a folosit garnitura de bază, iar hunedorenii au dominat autoritar şi au marcat şase dintre cele şapte goluriale meciului.

După pauză, Corvinul a jucat cu juniorii şi cu noile achiziţii, astfel că Agrcompany a oferit o replică mai consistentă. Totuşi, unicul gol al reprizei a fost marcat tot de Corvinul prin Pribac (min. 85), iar Al. Iacob (Corvinul) a ratat uzn penalty în minutul 75. „Sunt mulţumit de jocul juniorilor şi al noilor achiziţii. Dintre cei noi mi-au plăcut mult Găldean, Sălăjan şi Loghin”, afirma Titi Alexoi, antrenorul Corvinului.


Meci de caritate
Echipa hunedoreană va susţine joi, 14 decembrie la Simeria în compania liderei Ligii a IV-a, CFR Marmosim, ultimul meci amical din acest an. Partida se va disputa de la ora 14.00 pe stadionul Marmosim şi va fi una cu scop caritabil, întrucât încasările de pe bilete vor fi donate unui copil care a suferit un accident.

Invităm aşadar pe toţi amatorii de fotbal din Simeria să vină la stadion pentru a-şi vedea favoriţii în compania unei echipe din liga secundă şi pentru a face o mică bucurie unui copil cu probleme.


Agrocompany Băcia – Corvinul 2005 Hd. 0-7 (0-6)
Au marcat: Pepenar (min. 4), Dăscălescu (15), Furdean (17), Ambruş (33), Păcurar (39), Iacob (42), Pribac (81).

FC Corvinul 2005 Hunedoara (repriza I): Opric – Tătaru, Ambruş, Irina, Cruşoveanu – Vişan, Iacob, Furdean, Pepenar – Dăscălescu, Păcurar.

FC Corvinul 2005 Hunedoara (repriza a II-a): Cobliş – Călugăr (junior), Haţegan, Varadi (junior), Sălăjan (Rtezatul Haţeg), Găldean (CSM Sebeş), R. Cristian (junior), Pribac, Vişan, Iacob, Loghin (Şcoala „Gică Popescu”). Antrenor – Titi Alexoi.

Ciprian Marinuţ




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase