Lectie de seductie la Opera din Timisoara: premierea Don Giovanni

De S.P.D.
Reactualizat la:
Lectie de seductie la Opera din Timisoara: premierea Don Giovanni
Nici măcar ninsoarea şi gerul nu i-au ţinut pe timişoreni departe de farmecul lui Don Giovanni. Sute de spectatori au reuşit să ajungă, duminică seara, în sala Operei Naţionale Române, la întâlnirea cu eternul seducător şi muzica lui Mozart, în premiera care, deloc întâmplător, prefigurează săptămâna îndrăgostiţilor.

Dragostea sau viaţa? Să-ţi joci la ruletă destinul, să mizezi pe o singură monedă de schimb, mereu aceeaşi, niciodată calpă, niciodată câştigătoare: iubirea. Moartea câştigă întotdeauna pariul; Don Giovanni nu a avut niciodată o şansă. La sfârşitul jocului, reversul monedei e vinovăţia.

În celebra operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Pont, lui Don Giovanni i se lasă puterea de a respinge, chiar şi în clipa morţii, reversul hidos al vinovăţiei. Nu ca un gest de clemenţă, nici ca un act de cruzime. Este doar privilegiul eroilor în clipele de tragică ratare, de a-şi accepta şi apăra predestinarea. Acesta pare să fie şi punctul de înţelegere a spectacolului regizat de Marina Emandi-Tiron pe scena Operei Naţionale Române Timişoara, a cărui premieră a avut loc duminică, 12 februarie 2012. Capodopera mozartiană este intitulată Dramma Giocosso, iar montarea timişoreană exploatează iscusit ingredientele tragicomediei. Detalii mustind de umor uneori, de sarcasm pe alocuri, de poezie adesea, datorate în mare măsură decorurilor, costumelor şi recuzitei create de scenografa Geta Medinski, dau farmec spectacolului, însoţindu-se tandru cu muzicalitatea operei. De la bun început, un fundal veneţian localizează „carnavalul mortuar”; pentru că asasinarea Comandorului se petrece înaintea zorilor, doar servitoarele şi băieţii de dugheană sunt martorii ei; apariţia Donnei Ana în négligé şi desculţă nu lasă loc echivocului asupra celor petrecute în alcov; în disperarea de a-şi recâştiga onoarea şi dragostea, Donna Elvira îşi poartă în cufăr voalul şi rochia de mireasă şi se îmbracă în doi timpi şi trei mişcări cu ea; la masa seducătorului, ţărăncile descoperă banana, iar exemplele amănuntelor care dau viaţă şi culoare poveştii ar putea continua, până la simbolistica sofisticată a culorilor în buchetele cu care eroinele întră în scenă.

Baritonul Florin Estefan etalează atuuri infailibile în a-l întruchipa pe Don Giovanni în evoluţia lui de la impetuozitatea juneţii la aroganţa unei maturităţi perseverent libertine, drum pe care eroul îl parcurge, în fond, într-o singură noapte. Şarmant, infidel până în vârful unghiilor, manierat sau grosolan, după cum o cer împrejurările, uşuratic şi egocentrist, personajul său este absolvit de vina viciilor sale. Don Giovanni este, în acest joc, doar o perfectă maşină de seducţie, o fantezie a lui Eros, gata să le „consoleze” pe toate femeile într-un democratică egalitate de şanse. Femeile, recunoaşte el, îi sunt mai necesare decât aerul şi hrana: o nevoie esenţială menită să-l absolve de culpă pe cel care nu are de ales. Teatrul (ne)consolatelor este şi el conturat în tuşe clare, colorate: îndoliata Donna Anna, a cărei sete de răzbunare se lasă impregnată insidios de farmecul irezistibil al seducătorului asasin, este interpretată remarcabil de soprana Mihaela Marcu; Narcisa Brumar aduce pe scenă o irezistibilă Zerlină, delicios înclinată spre dulci păcate, iar tenacitatea răzbunării printr-o tenace campanie de discreditare, scurtcircuitată de vane iluzii romanţioase, a fost, la premieră, interpretată de Lăcrimioara Cristescu. Personaj-martor şi adesea complice al destinului, Leporello este, în interpretarea lui Octavian Vlaicu, o figură cel puţin la fel de fermecătoare ca stăpânul său pe care îl slujeşte cu o traistă de trandafiri roşii la îndemână, iar deconspirarea celor 1003 cuceriri ale acestuia este savuroasă, unul dintre momentele cele mai bune ale spectacolului, alături de cel al serenadei lui Don Giovanni la fereastra slujnicei care oferă o graţioasă mostră de „strip-tease” senzual. Veridic şi bine construit este personajul interpretat de Dan Patacă, Masetto; Tony Bardon în rolul Don Ottavio şi Iulian Ioan Iosip în cel al Comandorului au întregit distribuţia premierei.

Ultimul act al operei dă însă adevărata măsură a montprii timişorene. „Giocoso” s-a sfărşit, începe „Dramma”: cimitirul devine teatrul Judecăţii finale. Decorul pictural, atmosfera misterioasă, suprarealistă îl aduc pe Don Giovanni, într-un purgatoriu în care i se oferă -şi o refuză cu paroxistic dispreţ – şansa căinţei. Statuile mortuare prin viaţă, lespezile de morminte devin mesele celui din urmă ospăţ al eternului petrecăreţ, moartea câştigă întotdeauna pariul. Pe un fundal în flăcări, Îngerul Morţii, purtând mănuşi roşii, îl îmbrăţişează pe Don Giovanni, amantul nemuritor.

A doua reprezentaţie a noului spectacol al Operei timişorene va avea loc vineri, 17 februarie, de la ora 19, într-o altă distribuţie, iar în perioada 23 februarie – 4 martie Don Giovanni se va afla deja în primul său turneu de cuceriri, în Germania.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !