Lectura ne face mai buni

De ​Eugen Rogojan
Lectura ne face mai buni
Proiectul „Lectura ne face mai buni” a ajuns la final, la Liceul Tehnologic din Vinga.

Desfășurat de Grupul pentru Management și Mediere Culturală, cu sprijinul Fundației Alber și în parteneriat cu Editura Arthur și Librăria Corina, proiectul „Lectura ne face mai buni” a ajuns la final. Acesta s-a desfășurat la Liceul Tehnologic din Vinga, acolo unde biblioteca instituției școlare a primit în jur de 300 de cărți noi.

„Este un proiect pilot. Sperăm să continuăm cu alte ediţii. Vrem să le înlesnim copiilor accesul spre lectură de calitate, potrivită vârstei şi să uşurăm munca profesorilor, punându-le la dispoziţie material didactic. Nu ne-am orientat exclusiv spre bibliografia şcolară, am ales cărţi care să fie pe placul micilor cititori, să fie motivante şi instructive. Noi credem că lectura poate schimba destine. Copiii cu dificultăţi la şcoală care au descoperit bucuria cititului şi-au ameliorat simţitor problemele de învăţare. Sperăm ca titlurile alese de noi să fie apreciate”, spune Cristina Lazurca, coordonator al proiectului.

Proiectul se încheie pe 29 martie, de la ora 12, cu un „picnic literar” organizat la Vinga. „Veţi putea răsfoi cărţile nou achiziţionate la bibliotecă şi participa la lecturi publice. Copiii vor veni mascaţi în personajele preferate. Cel mai reuşit personaj va fi premiat şi răsplătit cu un pachet de cărţi de la Editura Arthur”, spun organizatorii acestui proiect. Printre autorii aleși să facă parte din biblioteca liceului din Vinga se regăsesc și autori români, premiați și publicați de Editura Arthur.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !