Lecturi în cinci limbi

Au recitat din Eminescu
Au recitat din Eminescu
La Clubul de lectură al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea, s-au recitat, în cinci limbi, poezii din lirica eminesciană.

În prag de vacanţă, elevii Colegiului Tehnic „Andrei Şaguna” din Oradea au participat la o acţiune dedicată poetului nepereche. Brigitta Molnar, Mitrică Alexie și Sergiu Hadade, ultimii doi deja absolvenți ai colegiului, au participat la a IX-a întâlnire din cadrul proiectului cultural-educativ „Club de lectură”, îndrumați de profesorul de limbă engleză Felicia Holhoş.

La această activitate, desfășurată la ludoteca Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, studenții Facultății de Litere Oradea au recitat, împreună cu liceenii, poezia „Somnoroase păsărele” a lui Mihai Eminescu în cinci limbi – română, engleză, franceză, germană și maghiară, stimulând implicarea elevilor din ciclul primar de la diferite școli.

„Elevii școlii noastre au interacționat cu cei mici, i-au încurajat să citească în limba engleză un text la prima vedere și le-au explicat sensul cuvintelor. Încântarea a fost reciprocă, având în vedere că cei mici tânjesc după atenția celor mari, iar cei mai mari au constatat că și cei mici pot face față unor situații complet noi. Activitatea extracurriculară s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă și într-un mediu primitor, iar participanții au mărturisit la final dorința de a mai participa la acest club de lectură”, a declarat prof. Felicia Holhoş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase