„Legea Bonelor” ar aglomera cresele

2Comentarii
„Legea Bonelor” ar aglomera cresele
Reprezentanţii ASCO spun că nici acum, cu doi ani de concediu pentru mame, creşele fac faţă solicitărilor.

Iniţiativa Guvernului de a reduce facilităţile acordate familiilor cu nou născuţi, cunoscută la nivel naţional ca „Legea Bonelor” nemulţumeşte inclusiv femeile care fac politică. „Protejaţi familia, protejaţi viitorul României” este numele scrisorii deschise semnate de Organizaţia Femeilor Liberale Bihor (OFL), depeşă care are ca destinatari toţi deputaţii şi parlamentarii din Bihor.
Scrisoarea face referire şi la modul în care măsura Guvernului va pune presiune pe autorităţile locale: forţate să-şi reia munca mai devreme sau nepuându-se descurca cu un venit redus, tot mai multe mame vor fi nevoite să apeleze la serviciile creşelor mai devreme ca până acum. Asta ar însemna noi cheltuieli pentru amenajarea de creşe sau pentru suplimentarea de personal.

Îngrijorarea politicienelor este împărtăşită, de această dată, şi de reprezentanţii administraţiei locale. La nivelul Oradiei există chiar şi în condiţiile prezente, cu doi ani de concediu de maternitate, un deficit de locuri în creşe. „Avem 395 de solicitări în aşteptare. 184 au fost depuse pentru înscrierea la creşă în anul acesta şi restul de 211 de copii ar vrea să înceapă să frecventeze creşele de anul viitor”, spune Adina Ciucioiu, reprezentanta Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO) în relaţia cu creşele de stat care funcţionează în municipiu.

Direcţia Sanitară a avizat 337 locuri în cele zece creşe de stat din Oradea. „Noi avem înscrişi 409 copii. Am înscris peste capacitate ca să avem o mai bună ocupare a locurilor în perioadele când copiii lipsesc pentru motive medicale, spre exemplu”, precizează funcţionara ASCO.
Legea permite înscrierea unui copil la creşă după vârsta de trei luni dar, conform reprezentanţilor ASCO, nu este recomandată „plasarea” sugarilor în comunitate înainte de cinci luni, din cauză că micuţii nu au primit încă vaccinurile importante. „Cel mai mic copil înscris în acest an avea cinci luni. Este totuşi dificil cu copiii mai mici de şase luni pentru că abia după această vârstă începe diversificarea alimentaţiei. Dacă ar deveni o regulă înscrierea copiilor sub un an ar fi necesară suplimentarea personalului”, consideră Adina Ciucioiu.

C.GH.

Taguri: , , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor