Legume şi fructe fără gust

6Comentarii
Legumele şi fructele au fost controlate de inspectorii DSVSA
Legumele şi fructele au fost controlate de inspectorii DSVSA
ORADEA – Multe dintre legumele şi fructele comercializate de marile magazine şi micii comercianţi nu au gust. Acest fapt a fost reclamat de către consumatori, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare sau a altor îmbolnăviri la om cauzate de ingerarea odată cu fructele şi legumele a reziduurilor de pesticide şi a nitraţilor/nitriţi, specialiştii din cadrul DSVSA Bihor au demarat o serie de controale pe sectorul alimentelor de origine non animală.

„În cadrul acestor acţiuni de control oficial au fost prelevate probe, care s-au trimis spre analiză la laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de profil judeţene”, ne-a informat Mircea Gelu Budău, directorul coordonator al DSVSA Bihor.

         Ingerarea acestor substanţe poate determina efecte nocive la nivelul consumatorilor, începând de la intoxicaţia acută, cea cronică sau chiar efect cancerigen. Cele mai expuse categorii de consumatori sunt copiii, oamenii în etate şi cei ce suferă de diferite alte afecţiuni cronice. „Pe această tematică DSVSA Bihor a verificat peste 60 operatori alimentari aplicând amenzi în valoare totală de 20 000 lei”, a specificat Mircea Budău.

Dan Birta



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor