Liber la patinoar, in Orăşelul Copiilor

5Comentarii
Liber la patinoar, in Orăşelul Copiilor
ORADEA – Din weekendul trecut, tineretul orădean are o nouă variantă de distracţie, pationoarul din Orăşelul Copiilor. Intrarea este, cel puţin deocamdată, gratuită, patinoarul fiind deschis pe toată durata de funcţionare a Orăşelului Copiilor.

„Duminica a fost plin de copii şi tineret, de pe la cinci ani şi până la 18 ani”, spune Mihaela Alexandru, organizator de programe.

Doritorii de patinaj trebuie să se prezinte la amplasamentul din Rogerius cu echipamentul propriu, pentru că la faţa locului, cel puţin în acest sfârşit de săptămână, nu s-au găsit patine de închiriat.

„I-am lăsat pe toţi împreună în primele zile, să se bucure, dar cred că pe viitor va fi nevoie de ore de program separat pentru cei mici şi cei mai mari. Poate că de dimineaţă, până pe la ora 18.00 şi apoi până la ora 22.00, când se închide, să fie programul pentru cei mari”, anticipează Mihaela Alexandru.

Patinoarul nou a fost amplasat pe suprafaţa de 416 mp ai terenului de basket şi, tehnologia utilizată, permite utilizarea sa până la o temperatură exterioară de 15 grade Celsius, cu un consum de energie destul de ridicat, însă. Pationoarul, ca de altfel întregul Orăşel, se deschide zilnic, la ora 9.00 am şi se închide la ora 22.00, mai puţin lunea când este închis pentru curăţenie generală.

În 1 Decembrie

Conform Municipalităţii, patinoarul din Rogerius va fi concurat, în scurt timp, de un al doilea, demontabil, plasat, în urma deciziei consilierilor locali, în Parcul 1 Decembrie, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor. Suprafaţa acestuia ar fi de 700 metri pătraţi, la un preţ de pornire pentru licitaţie de 6,20 lei/mp/lună.

Conform proiectului de hotărâre, patinoarul va fi funcţional anual, în intervalul 11 noiembrie – 15 martie.

Cristina Ghilea



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor