Liber la tichete

ORADEA - Tichetele de hrană pentru pensionarii cu venituri modeste, a căror distribuire a început miercuri, va mai dura până pe 31 iulie, ne-a informat Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO).

Acţiunea se va derula la sediul instituţiei din strada Primăriei 42 şi la cele patru centre multifuncţionale din Oradea, în Ioşia, Rogerius, Centru şi Nufărul, între orele 8.00 şi 16.00. În prima zi s-au disribuit 160 de tichete, ne-a informat ASCO.

Tichetele se eliberează pensionarilor care au avut pensia lunii decembrie 2007 mai mică sau egală cu 200 lei. Solicitanţii trebuie să aibă asupra lor builetinul sau cartea de idenitate în copie sau original şi un cupon de pensie, în copie şi original. Tichetele oferite sunt în număr de câte 10 a câte zece lei fiecare.

„Păcat că se dau numai la Oradea şi nu şi la sate, că oricum, oamenii de acolo au pensii mult mai mici. Şi oricum, sunt destui pensionari care au peste două milioane de lei dar, pe la trei şi jumătate şi tot le e greu cu întreţinerea şi medicamentele, poate că ar trebui să ridice umpic limita asta a pensiei”, crede orădeanca Maria Paşcalău.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase