Liberalii fac un pas înapoi

Reactualizat la:
Liberalii fac un pas înapoi
BUCUREŞTI – La şedinţa Consiliului Naţional de Conducere a Alianţei, liberalii şi democraţii au convenit că fiecare partid este liber să se consulte cu orice forţă politică reprezentată în Parlament.

Astfel, liberalii au renunţat la tonul războinic, după ce zile la rând au criticat apropierea democraţilor de platformişti.

“Am convenit că fiecare partid poate să aibă consultări cu forţele politice reprezentate în Parlament, însă, am subliniat că, în ce ne priveşte pe noi colaborarea se desfăşoară în cadrul Alianţei PNL-PD”, a declarat, luni, Teodor Meleşcanu, vicepreşedinte PNL.

La finalul reuniunii, Meleşcanu a mai spus: “Ne-am fixat un obiectiv pentru votarea bugetului până joi, dacă este posibil”.

Deputatul PD Cristian Rădulescu a precizat că Alianţa are ca obiectiv terminarea legii privind statutul cultelor în România, în următoarele două săptămâni. Rădulescu a anunţat că o altă prioritate pentru Alianţă este finalizarea Legii pentru alegerile europarlamentare ce trebuie susţinută în forma în care a ieşit de la comisii.

Anunţul liberalilor vine la câteva ore după ce liderii PD şi iniţiatorii Partidului Liberal Democrat s-au întâlnit, pentru a stabili o colaborare la nivel parlamentar. Iniţiatorul PLD, Theodor Stolojan, a declarat că parlamentarii liberali care s-au alăturat proiectului său urmează să-şi prezinte demisiile din grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat.

Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi Gheorghe Flutur din partea platformiştilor şi Emil Boc, Vasile Blaga şi Adriean Videanu din partea democraţilor au stabilit să se întâlnească, în mod regulat, pe viitor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase