După ce vreme de un an au avut o atitudine nihilistă, blocând aproape tot ce se putea bloca în plenul Consiliului Judeţean, liberalii încearcă acum, din Opoziţie, să impună agenda proprie conducerii CJ Bihor. Chit că inventarul public şi privat al Judeţului nu a trecut, încă, din cauza opoziţiei liberalilor, aceştia pun pe masă o problemă spinoasă. Cea a clădirilor deţinute de Consiliul Judeţean în centrul Oradiei, aflate într-o stare avansată de degradată.
Fosta Policlinică mare de pe strada Republicii rămâne o ruşine pe obrazul oraşului – o clădire impozantă, de valoare arhitecturală certă, ce în trecut a mai servit şi ca sediu al Finanţelor Publice, pe vremea administraţiei maghiare. (Palatul Finanţelor şi darul unui moment în timp)
Propun protocol cu catolicii
O altă clădire cu probleme este cea a Filarmonicii de Stat de pe strada Moscovei, a cărei faţadă arată tragi-comic. Jumătate albă, jumătate galben-roşcată, aspect evidenţiat şi de preşedintele PNL Bihor, primarul Ilie Bolojan. Acesta le cere adversarilor politici din fruntea Consiliului Judeţean – Pasztor Sandor, Ioan Mang şi Traian Bodea – să treacă la treabă şi să reabiliteze ambele clădiri. Totul în condiţiile în care clădirea Filarmonicii este revendicată în continuare de catolici, fiind fără soluţie juridică, iar clădirea fostei Policlinici a primit un verdict final din Justiţia abia în decembrie 2016!
Bolojan şi liderul grupului PNL din CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, susţin oportunitatea încheierii unui protocol între CJ Bihor şi Episcopia Romano-Catolică de Oradea, astfel încât, indiferent de rezultatul procesului, clădirea Filarmonicii de Stat să nu mai aştepte ani la rândul pentru reabilitare. Bolojan susţine că Primăria Oradea este dispusă să se implice în problema reabilitării clădirii, în condiţiile în care planurile edilitare prevăd pietonalizarea, în bună măsură, a spaţiului din jurul Teatrului de Stat, situat în Piaţa Regele Ferdinand, din proximitate.
Clădirea-fantomă, sediu de Judeţ?
Clădirea fostei Policlinici mari de pe strada Republicii a fost cu chiu, cu vai, câştigată definitiv în instanţă de către Consiliul Judeţean Bihor, în dauna romano-catolicilor. Cu sprijinul hotărâtor al avocatului orădean Mircea Ursuţa şi al colaboratorilor săi. Problema revendicării, ce s-a întins pe o perioadă de mai bine de zece ani, şi-a lăsat puternic amprenta asupra imobilului, lăsat deliberat în degradare de către administraţia judeţeană. Anul trecut, CJ Bihor a montat plasă pentru protecţia trecătorilor şi a fixat plăci OSB în geamuri, pentru a mai stăvili investaţia persoanelor fără adăpost. PNL propune ca această clădire să devină sediu administrativ al Consiliului Judeţean, în timp ce administraţia judeţeană nu a luat încă o decizie privind viitoarea destinaţie a imobilului. De asemenea – aspect crucial – trebuie identificată sursa de finanţare a reabilitării clădirii, ajunsă azi într-un punct critic. Reabilitarea ar costa în mod sigur mai multe milioane de euro, bani pe care CJ Bihor nu îi poate suporta din bugetul propriu, în condiţiile în care nici noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, de pe strada Armatei Române, nu este încă finalizat din perspectiva amenajărilor exterioare şi a dotărilor.
Cer sediu nou pentru Cighid
De asemenea, PNL se opune achiziţiei, de către CJ Bihor, a castelului şi a celorlalte proprietăţi deţinute de fraţii Tisza, unde funcţionează azi Centrul de recuperare pentru persoane adulte cu dizabilităţi de la Cighid (comuna Ciumeghiu), unde au rămas în jur de 30 de asistaţi. PNL consideră că cei 500.000 de euro solicitaţi de proprietarii Tisza nu se justifică şi propune conducerii Consiliului Judeţean renunţarea la domeniul din Cighid, ce nu-i aparţine şi construirea unui nou sediu pentru asistaţii de la Cighid, la Salonta, Tinca sau Ciumeghiu. PNL îşi susţine propunerea chit că CJ Bihor are patru case construite în anii 90 pe domeniul de la Cighid, însă pentru care nu are drept de superficie, pentru acces separat la clădirile respective, după ce instanţele au decis că CJ Bihor a fost, la vremea respectivă, un constructor de rea-credinţă, deoarece nu obţinuse acordul proprietarilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!