Liberalii orădeni s-au lansat între ei: Palladi şi dr. Duşe – pe listă!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
25Comentarii
Ilie Bolojan şi Mircea Mălan s-au pozat în casa lui Aurel Lazăr
Ilie Bolojan şi Mircea Mălan s-au pozat în casa lui Aurel Lazăr - © Foto: PNL
Doctorul Duşe, CSM-istul Florin Birta, consultantul Dacian Palladi şi universitarul Maci sunt pe lista consilierilor PNL pentru Oradea. Daniel Vulcu nu mai figurează.

Luni seară, PNL Oradea şi-a lansat candidaţii la Consiliul Local Oradea şi Consiliul Judeţean în cadrul unui eveniment organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor, la care presa nu a fost invitată. Liberalii promit, însă, să recupereze, printr-un eveniment public ce se promite a fi organizat în această săptămână.

Iată candidaţii PNL pentru Consiliul Local Oradea, în ordine alfabetică, urmând să fie stabilită şi ordinea propriu-zisă pe listă: Birta Florin – preşedintele CSM Oradea, Buhaş Camelia, Dan Octavian, Dragoş Marcel, Dulca Camelia, Duşe Traian, Felea Adrian, Filimon Teofil (ex-consilier PC, acum consilier independent ce votează laolaltă cu PNL), Fonoage Corina, Lezeu Ioan, Maci Mihai, Marinău Florin, Morar Grigore, Negrean Daniel, Popa Lucian, Palladi Dacian, Revnic Adrian. Se remarcă, aşadar, lipsa actualilor consilieri locali PNL Daniel Vulcu – managerul Teatrului Regina Maria, Ioan Câmpan, Mihai Manea, Ioan Bârsan, Anca Popescu şi Ioan Tau.

Candidaţii organizaţiei PNL Oradea pentru Consiliul Judeţean Bihor sunt Borza Cornel, Foncea Dacian, Lascu Sebastian, Mălan Mircea, Neag Ghiţă, Popa Lidia şi Suciu Teodor.

Planificarea lui Bolojan

Primarul Ilie Bolojan le-a vorbit colegilor săi despre planurile pentru 2016 – 2020. Bolojan afirmă că vrea oraş „conectat, competitiv, cu spaţii publice de calitate, oraş inteligent şi turistic”.

„Oradea a avut o viziune de dezvoltare, s-a menţinut un ritm bun şi rezultatele se văd. Fuziunea cu Sînmartinul va crea condiţiile ca Oradea să devină capitala turismului balnear din România şi cel mai vizitat oraş din vestul ţării în următorii ani. Vom susţine ridicarea nivelului staţiunilor Băile Felix şi 1 Mai la standarde europene. Nu se poate progresa rapid doar improvizând şi cârpind. E nevoie să ai un plan după care să se lucreze. Să existe capacitatea de a lua decizii strategice şi de a le pune în practică. Succesul planificării implică o continuitate şi o majoritate stabilă în consiliul local”, transmite biroul de presă al PNL, citându-l pe primarul Ilie Bolojan mulţumit de realizările sale.

Mălan vrea model Oradea la Judeţ

La rândul lui, Mircea Mălan – omul nominalizat de PNL pentru şefia CJ Bihor – a venit cu declaraţii îndrăzneţe în faţa colegilor săi de partid. Mălan:

„Județul necesită proiecte de dezvoltare pe modelul de succes realizat în Oradea, astfel încât fiecare zonă a Bihorului să fie pusă în valoare prin proiecte concrete. Vom sprijini dezvoltarea infrastructurii rutiere și de utilități publice, a infrastructurii de afaceri pentru industrie și agricultură, vom promova tradițiile și locurile din Bihor. Vom crea deopotrivă parcuri industriale, dar și centre medicale zonale. Vom dovedi că noi, liberalii, suntem și rămânem o echipă puternică axată pe rezultate, pe proiecte de dezvoltare, pe fapte care fac diferența pentru cetățeni. Niciun obiectiv nu este imposibil de atins!”.



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor