Liberty a pierdut nemeritat

Liberty a pierdut nemeritat
SALONTA – Promovaţi de vreo două săptămâni în Liga 1, oficialii de la Gaz Metan au anunţat că vor arunca în luptă juniorii pentru confruntarea cu Liberty. Nu s-au ţinut de cuvânt şi au venit cu aproape toată echipa de bază, din care au făcut parte Lazăr, Sabou, Hoban, Paina, Gego şi Pancovici, fotbalişti care în trecut au evoluat pentru echipe din Bihor.

„Nu am vrut să desconsiderăm campionatul şi am dorit să ne respectăm blazonul”, s-a justificat Cristian Pustai. Antrenorul Selymes a păstrat linia promovării tinerilor şi a început partida cu cinci juniori. Mai experimentaţi, oaspeţii au stăpânit primul sfert de oră, în care au înscris prin Pârvulescu, care a şutat sec, la colţul lung, o minge centrată de Paina (’14). Încet, încet, salontanii au prins curaj, iar la oaspeţi a început să se resimtă seria prea lungă de banchete. În ultimele zece minute ale reprizei a ieşit la rampă golgeterul Cristi Bud. Bine angajat în adâncime de Lipă, a pătruns şi de la opt metri a plasat balonul printre picioarele lui Şteţca, 1-1 (’36). La şapte minute distanţă, Bud putea să-şi aducă echipa în avantaj, dar lobul său de la 14 m a trecut peste poartă. Acelaşi Bud a început în forţă mitanul doi, însă voleul său de la 17 m a fost prins de portar. Forcingul gazdelor s-a menţinut şi juniorul Florean a centrat ideal, însă mingea deviată cu capul de Bud a trecut pe lângă (’50). După alte trei minute, Bud a driblat scurt un adversar şi, de la 15 metri, a şutat slab, iar Şteţca a prins. A urmat un sfert de oră de joc la centrul terenului, după care Gazul a început să fie periculos pe contre. Mileşan a fost aproape de a marca, dar lobul său a fost respins de un fundaş din zona liniei porţii (’71). La cealaltă poartă, Bud a sărit pe sub minge, iar Deaconescu, liber la cinci metri, a trimis pe lângă (’75). Prea dornici să câştige, salontanii au sfârşit prin a pierde toate punctele. Vancea a primit o minge în afara careului, a driblat un adversar, iar şutul deviat de un fundaş l-a păcălit pe Szasz şi a scuturat plasa (1-2). Minutele de prelungiri s-au jucat în careul Mediaşului, însă „bomba” lui Coroian a trecut pe lângă vinclu, iar şutul plasat trimis de Coca a fost respins în corner de un fundaş.

CASETA TEHNICĂ

Liberty – Gaz Metan 1-2

Stadion Liberty. Teren bun. Spectatori: 150

Au marcat: Cr. Bud ’36 / Pârvulescu ’14, C. Vancea ’88

Liberty: Szasz – Florean, V. Roşca, Deaconescu, Tegzeş (’67 Coca) – Birtalan, Lipă, Coroian, Bârsan (’74 Avramescu) – Bajner (’61 Iambor), Cr. Bud. Antrenor: Tibor Selymes

Gaz Metan: Şteţca – L. Balc (’65 Mileşan), Fl. Lazăr, Bălău, Buzean – Sabou, Hoban, Eric, Pârvulescu (’26 C. Vancea) – Paina, Gego (’54 Pancovici). Antrenor: Cristian Pustai

Remarcaţii meciului: Florean, Coroian / Lazăr, C. Vancea

Cartonaşe galbene: Florean ’44, Deaconescu ’65 / C. Vancea ’86, Mileşan ’88 şi 90

Cartonaşe roşii: – / Mileşan ’90

Arbitri: Florin Ghimbăşan (Braşov) – Costin Florescu (Huedin), Fodor Jozsef (Odorheiu Secuiesc)

Observator FRF: Petre Mehedinţiu (Timişoara)

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !