Liceeni paşnici în faţa violenţei

Liceeni paşnici în faţa violenţei
Liceeni din Oradea şi din mai multe localităţi i-au impresionat pe poliţişti la concursul „Şcoala fără violenţă”, derulat de curând.

Provocaţi să scrie câte un eseu cu mesaje antiviolenţă, liceenii au avut ocazia să îşi exprime în mod creativ părerea cu privire la formele de manifestare a violenţei, au reliefat cauzele producerii acestui fenomen şi au încercat să ofere soluţii, eseurile realizate de aceştia constituind adevărate lecţii pentru colegii lor. Jurnal bihorean şi Bihon.ro susţin creativitatea liceenilor şi dorinţa lor de a lupta pentru o lume paşnică, motiv pentru care va publica eseurile din acest concurs. Astăzi – lucrarea elevei Cristina Cârpaciu, de la CT „Traian Vuia” din Oradea, coordonată de prof. Nadia Bochiş.

STRIGĂT DE REVOLTĂ

Colegiul Tehnic Traian Vuia ,Oradea

Elev: Cârpaciu Cristina

Profesor coordonator: Nadia Bochiș

Atunci când îmi amintesc drumul vieții mele, nu pot vorbi decât despre violență. O lecție învățată din aceste experiențe este că ne putem opune cu eficiență violenței, numai dacă nu apelăm noi înșine la ea! (Lech Walesa)

… 16 ani de îngrădire și umilință… E mult, e puțin, cine știe!

În tot acest timp, am fost descurajată și batjocorită de propria familie, iar acesta este motivul principal pentru care vă împărtășesc o mică parte din experiența mea.

Toată viața am auzit: „Nu meriți, vai de capul tău, nu ești bună de nimic!”. Vorbe grele, nu! Imaginați-vă că aceste cuvinte le suporta un copil care nu își înțelegea încă rostul și locul în lume. Atmosfera creată de părinți m-a făcut să mă simt slabă, să mă întreb dacă merită să fac ceva în această viață sau dacă îmi voi mulțumi vreodată familia. M-am străduit mereu să-i impresionez și să le fiu pe plac, iar aceasta a devenit principala mea preocupare.

Și nu numai atât… această apăsare am simțit-o și la școală: toți aveau ceva cu mine, cu statura mea, cu fața mea, cu numele meu. Am suportat de-a lungul timpului multe porecle, care mai de care mai ingenioase. Eu încercam cu disperare să mă integrez, dar nu puteam, așa că am devenit un copil retras. Mă închideam în mine și nu povesteam nimănui calvarul prin care trec, deoarece nu aveam cui. Rănile mele sufletești nu le puteam arăta lumii, drept urmare am devenit un personaj fals în cartea vieții mele, însă plăcut de cei din jur.

Am decis să mă schimb, să fac ceea ce orice fată ar fi făcut pentru puțină atenție… Devenisem ceea ce nu eram eu: un personaj public. Profitam de absolut orice situație până când obțineam ceea ce îmi doream, dar știți ceva, nu eram deloc împlinită și fericită cu situația în care mă aflam, nu simțeam o mulțumire adevărată, nu eram eu însămi… Am ajuns într-un stadiu de nepăsare totală. Astfel, purtam o mască de om zâmbitor și fericit și ieșeam în lume cu ea, prefăcându-mă că nimic nu se întâmplă. Și, culmea, cei din jurul meu au început să mă accepte. Ce ironie!

Și totuși, în sufletul meu, mă frământ:

Cum să crești un copil într-un mediu lipsit de dragoste? Cum să sugerezi mereu unui copil că nu este bun de nimic și inutil? Ce e acela un copil inutil? Cum să te aștepți să treacă peste?
Este limpede că trăim într-o lume în care violența de orice fel este, din nefericire, o realitate pe care nu o putem ignora sau nega. Vedem zilnic astfel de situații și, de cele mai multe ori, nu ne implicăm, din indiferență sau poate din teamă. „Nu este treaba mea!”, spunem atunci când suntem incapabili să rezolvăm o problemă.

Trebuie să acceptăm că în jurul nostru nu curge lapte și miere, lumea nu este un teritoriu al basmului, cu zâne bune și feți-frumoși, dar realitatea crudă nu poate fi expusă așa unui copil, pentru care familia este singurul loc sigur pe care-l cunoaște. Am ajuns la vârsta la care sunt destul de puternică să trec peste, însă cuvintele dureroase, amenințările și lipsa de încurajare nu se pot șterge atât de ușor. Și până când ar trebui un copil să înghită nedreptățile din lumea celor mari? Să ne amintim de vorbele Micului Prinț, care spunea că oamenii mari sunt niște ciudați, nu înțeleg nimic, iar copiii trebuie mereu să le explice ce e cu lumea din jurul lor.

Probabil că strigătul meu de revoltă va avea un ecou în lumea adulților, îmi place să cred că Pământul poate fi un loc mai bun și am speranța că oamenii vor găsi puterea și înțelepciunea să fie OAMENI!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !