Liceenii de la Arte s-au întors cu premii de la Olimpiadele școlare

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
2Comentarii
Liceenii de la Arte s-au întors cu premii de la Olimpiadele școlare
Elevii de la Liceul de Arte s-au întors acasă cu 7 premii (2 premii I, 2 premii locul II și 3 premii locul III), 4 mențiuni și un premiu special.

În perioada 15-22 aprilie, elevi de la Liceul de Arte Oradea au reprezentat județul Bihor la etapele naționale ale Olimpiadelor școlare, atât la materii de specialitate, cât și la materii de cultură generală.

Talentul, munca și perseverența elevilor au fost remarcate și apreciate la nivel național. Cele mai valoroase premii sunt cele două premii I obținute cu nota 10 de doi elevi din clasa a XII-a. Astfel, Diana Cuc sub coordonarea prof. Silviu Popa a obținut premiul I la disciplina „Proiectare ambientală”, la Olimpiada Națională de Arte vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, desfășurată la Baia Mare, iar David Pogana sub coordonarea prof. Florina Burdaș, a obținut același premiu I la Canto clasic la Olimpiada Națională de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii teoretice muzicale desfășurată la București.

Cu Premiul al II-lea au venit acasă Andreea Lazea, elevă în clasa a XI-a (prof. coord. Aurica Bonțu) – canto popular și Maria Izabela Voropciuc, din clasa a VII-a (prof. coord. Maria Dragoș) – pian. Premiul al III-lea a revenit elevilor Ilisz Dominik (clasa a VI-a, prof. coord. Jambor Elisabeta) – pian și Maria Avram (clasa a XII-a, prof. coord. Maria David) – grafică. De asemenea, Corul „Giocoso” al claselor gimanziale al Liceului de Arte Oradea, dirijor prof. Nicoleta Țampu, a obținut premiul al III-lea la Olimpiada Națională Corală desfășurată la Satu Mare.

Liceeni de la Arte au obținut și mențiuni la materii de specialitate cît și la cele de cultură generală: Cseke Andreea și Tipi Andrea din clasa a XII-a, coordonate de profesorii Sliviu Popa, repsectiv Janko Szep Noemi, la Proiectare ambientală și Ceramică; Iacob Antonia din clasa a XII-a, coordonată de prof. Adriana Hexan, la Canto clasic; Catona Abel clasa a VIII-a, prof. coord. Erdodi Eva, la Religie romano-catolică. Premiul special a fost obținut de elevul Bogdan Bolboacă, clasa a XI a, prof. coord. Mihaela Costea la disciplina Religie Ortodoxă.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor