Liceenii orădeni şi Uniunea Europeană

ORADEA - Societatea Studenţilor Europenişti (SSE), împreună cu Asociaţia Studenţilor de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din Oradea vor fi prezenţi mâine în cinci licee din Oradea pentru a susţine prezentări pe marginea aderării României la Uniunea Europeană şi implicaţiile acestui aspect.

Prezentările fac parte din proiectul naţional „Inţelege Europa”, aflat la a VIII-a ediţie şi vor fi realizate de doi studenţi unul din partea SSE şi un membru ARISE.

Prin obiectivele sale, proiectul caută să trezească interesul elevilor din clasele a X-a şi a XI-a în ceea ce priveşte situaţia actuală a politicii romaneşti în contextul european. În Oradea sesiunile de informare sunt destinate elevilor din liceele „Aurel Lazăr”, „Emanuil Gojdu” şi Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan”. Proiectul are ca finalitate transpunerea în practică, chiar de către liceeni, a informaţiei dobândite prin organizarea Cluburilor de Europenistică, cluburi care vor ajuta elevii să descopere atat ceea ce reprezintă Comunitatea Europeană din care şi România face parte, cat şi ceea ce înseamnă statutul de cetăţean european activ în societate.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase