Liceul Ghibu, pe locul II în grupă

1Comentariu
Liceul Ghibu, pe locul II în grupă
Tradiţionalul turneu de volei şcolar dotat cu Cupa Eötvös a consemnat evoluţiile bune ale echipei Liceului „Onisifor Ghibu”.

Voleibalistele orădene au avut adversare redutabile în grupa de la Oradea, una dintre ele fiind chiar finalista turneului, reprezentativa Tunisiei. Dar iată rezultatele înregistrate de echipa noastră: 2-0 cu CSŞ Arad, 2-0 cu Budaörs (Ungaria) şi 0-2 cu Tunisia. Antrenoarea orădencelor, prof. Rodica Sanislav, s-a declarat mulţumită de evoluţiile elevelor sale. „Nu am nimic să le reproşez fetelor, au jucat foarte bine, mai ales că o parte dintre ele erau mai mici ca vârstă faţă de adversarele lor”. Pe primele trei locuri în clasamentul final al turneului s-au situat: 1. Chile, 2. Tunisia, 3. Kikinda (Serbia). În turneul masculin, disputat la Debreţin, echipa CSŞ LPS Bihorul Oradea, pregătită de antrenorul Rodian Achimescu, a ocupat locul VI dintr-un total de zece formaţii participante.

În luna octombrie, conducerea Liceului „Onisifor Ghibu” va organiza turneul internaţional dotat cu Cupa „Onisifor Ghibu”, pentru jucătoare născute în anii 1994-1995. „Va fi o competiţie foarte puternică, la care şi-au anunţat deja participarea echipe din mai multe ţări”, a afirmat prof. Rodica Sanislav. \

G.N.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor