Licitaţie cu premiere

La Galeria de Arte Vizuale a avut loc sâmbătă premierea şi licitaţia a 20 de lucrări de artă plastică, oferite de 17 studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Arte din Oradea, în cadrul unui eveniment umanitar organizat de Fundaţia VZW Oradea din Belgia, în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez în România.

Aflată sub genericul „Fiecare copil şi mamă contează”, acţiunea se află sub tutela familiei belgiene Bellinck, care de 15 ani sprijină diferite acţiuni şi programe sociale pentru comunitatea noastră.

Scopul manifestării, la care au participat cu mult entuziasm numeroase personalităţi locale, este susţinerea viitorului Centru de Protecţie a Copilului şi Suport Familial care va fi deschis la începutul anului viitor.

Exponate licitate

Vernisajul de joi a fost urmat sâmbătă de o licitaţie a exponatelor prezente pe simeze, coordonată de criticul de artă Ramona Novicov, artiştii plastici orădeni Marta şi Miklos Jakobovics, care au avut sarcina evaluării artistice, şi de coordonatorul Foldes Adalbert.

În urma licitaţiei, unde preţul de strigare propus de fiecare dintre autori a variat de la 1 milion la 9 milioane, s-au adunat 102.000.000 lei şi 550 de euro. Lucrările premiate la categoria profesioniştilor aparţin Serenei Durgheu (locul III), Marton Katalin (locul II) şi Janko Szep Noemi (locul I), în vreme ce viitorii artişti plastici premiaţi au fost Buzle Olna (locul III), Mohacsi Laszlo (locul II) şi Szabo Karoly (locul I).

Laura Voicu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !