Liga 1, al zecelea campionat ca valoare din lume

1Comentariu
Campionatul naţional de fotbal din România, Liga I, ocupă locul zece în clasamentul mondial al celor mai bune întreceri interne, alcătuit de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (IFFHS).

Este cea mai bună clasare din istorie pentru Liga I, care a reuşit un salt spectaculos de 9 locuri într-un an de zile.

Pe primul loc se află campionatul italian, urmat de Spania, Anglia, Franţa, Brazilia, Germania, Argentina, Olanda şi Mexic. Prin clasarea sa pe locul 10, România se află în al doilea eşalon valoric, după cum relatează IFFHS.

România s-a aflat pe locul 19 în 2005, pe 21 în 1995 şi 1997, pe 22 în 1992 şi 1996, 23 în 1999 şi 25 în 1991, 1992, restul anilor înregistrând clasări în afara primelor 25 de locuri.

Cel mai bun campionat din lume a fost desemnat cel al Italiei, Serie A, cu 1182 puncte, urmat de cel al Spaniei (Primera Division) – 1168 puncte si de cel al Angliei (Premier League) – cu 1125 puncte. Campionatul Frantei se afla pe locul patru, cu 1019 puncte, in timp ce pozitia a cincea a revenit Braziliei, cu 920 puncte.

Germania (locul 6 – 850 puncte), Argentina (locul 7 – 828), Olanda (adversara Romaniei in preliminariile Euro 2008, locul 8 – 793,5 puncte) si Mexic (locul 9 – 683,5 puncte) se mai afla inaintea Romaniei.

Dupa Liga I, pe locul 11 se situeaza prima divizie din Turcia (664 puncte), iar pozitia a 12-a revine Portugaliei (626 puncte). Grecia se afla pe locul 15 (580 puncte), iar Rusia pe pozitia 16 (576 puncte). Campionatul Bulgariei, adversara Romaniei in preliminariile pentru EURO 2008, ocupa locul 20, cu 555 puncte, locul 21 revenindu-i Ucrainei, cu 521 puncte.

Prima liga din Slovenia, o alta adversara a Romaniei, este pe locul 41, cu 325 puncte, in timp ce Albania ocupa pozitia 45, cu 318 puncte. Belarusul se afla pe locul 73, cu 248 puncte.

Din 1991, de cand exista ierarhia IFFHS, prima divizie din Romania a intrat doar de opt ori in “Top 25”. Campionatul romanesc s-a aflat pe locul 19 in 2005, pe 21 in 1995 si 1997, pe 22 in 1992 si 1996, 23 in 1999, respectiv 25 in 1991 si 1992. In ceilalti ani, s-au inregistrat clasari in afara primelor 25 de locuri. 

Dumitru Dragomir  e sceptic insa in privinta sanselor ca Liga I sa mai urce in clasamentul IFFHS. “Nu trecem de locul 10, pentru ca ne vor pleca jucatorii in campionate mai puternice. Vin fotbalisti din strainatate, dar nu sunt de valoarea celor care parasesc Romania. Nu vedeti ca pleaca jucatori de 4-5 milioane de dolari si aducem fotbalisti de 500.000?”, s-a intrebat, retoric, Mitica.

Iată cum se prezintă ierarhia la începutul anului 2007:

1. Italia 1182 puncte
2. Spania 1168
3. Anglia 1125
4. Franţa 1019
5. Brazilia 920
6. Germania 850
7. Argentina 828
8. Olanda 793,5
9. Mexic 683,5
10. România 673
11. Turcia 664
12. Portugalia 626
13. Scoţia 603
14. Elveţia 580,5
15. Grecia 580
16. Rusia 574
17. Chile 568,5
18. Cehia 566,5
19. Columbia 561
20. Bulgaria 555 etc.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor