Liga 1 din România – campioana Europei la schimbat antrenori!

De Călin Corpaş
Liga 1 din România – campioana Europei la schimbat antrenori!
Liga 1 din România este liga cu cea mai mare instabilitate a băncilor tehnice din întregul fotbal european! 

Ultimul document statistic al UEFA ce arată Tabloul General al Fotbalului European de Club relevă aspecte relevante ce privesc atât fotbalul românesc, cât şi cel european. Unde sunt banii? Cine îi dă? Unde se dau cele mai mari salarii? Cum stă România în clasamentelul talentelor europene? Toate aceste întrebări îşi găsesc răspunsul în cele de mai jos.

Liga 1 din România ocupă primul loc în Europa, la egalitate cu Turcia şi Albania, la capitolul “schimbări de antrenori”. 94% dintre tehnicienii echipelor româneşti de primă ligă au fost schimbaţi într-un singur an competiţional, arată raportul UEFA!

stabilitatea-bancilor-tehnice-in-fotbalul-european

După România, Turcia şi Albania, în top apare R. Moldova, cu 91%, Grecia 83%, Serbia 81%, Israel 79%, Serie B – Italia 77%, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Armenia, Malta, liga a doua din Anglia (Championship) şi liga secundă din Portugalia – toate cu 75%.

Finlanda, Irlanda de Nord (ambele doar 8%) şi Letonia (20%) oferă cea mai mare stabilitate antrenorilor.

Dintre ligile mari, Franţa (25%) şi Anglia (40%) oferă cea mai mare siguranţă tehnicienilor. Primele ligi din Spania, Germania şi Italia au rate de înlocuire a antrenilor de 50%, 56%, respectiv 65%, într-un singur an competiţional. Media europeană este de 59,1%, mult mai mică decât cea din America de Sud (79,6%) şi Africa (75%), însă mult mai mare decât cea din Asia (49%) şi SUA (20%).

Tot în România este una dintre cele mai scăzute medii de vârstă ale antrenorilor din Europa – 46,9 ani. Pe undeva de înţeles, având în vedere stressul la care sunt supuşi tehnicienii din Liga 1. Totuşi, în Germania media este şi mai mică, de 46.7 ani, în schimb în Anglia, Italia, Franţa şi Spania media depăşeşte 50 de ani.  În schimb, media de vârstă a jucătorilor din Liga 1 este de 26,1 ani, una dintre cele mai ridicate din Europa.

Altfel, România înregistrează un declin al spectactorilor, după cum se poate observa în harta de mai jos.

asistenta-in-fotbalul-european

Cum stăm cu talentul în România?

Un capitol interesant inserat de UEFA este cel al talentului. Liga 1 ocupă locul 27 în clasamentul UEFA, la acest criteriu, valoarea cuantificată financiar fiind de 173 de milioane de euro, pentru Liga 1 din România. Premiership (Anglia 1) ocupă locul 1 în Europa, cu 4,4 miliarde de euro. Urmează Spania, Italia, Germania, Franţa, Turcia şi Rusia.

România mai este depăşită în acest top de următoarele competiţii, în următoarea ordine: Portugalia 1, Anglia 2 (Championship), Olanda, Belgia, Ucraina, Italia 2 (Serie B), Grecia 1, Germania 2 (2. Bundesliga), Spania 2 (Segunda), Elveţia, Franţa 2 (Ligue 2) şi chiar şi Turcia 2!

bursa-talentului-in-fotbalul-european

Liga 2 din România ocupă locul 94 la capitolul Talent, cu o valoare de 93 de milioane de euro. Adică imediat după primele ligi din Finlanda, locul 93 şi Moldova (92). Dar înainte de primele ligi din Macedonia şi Muntenegru şi înainte de ligile secunde din Danemarca şi Bulgaria. Primele patru ligi din Anglia, Germania şi Italia sunt toate peste Liga 2 din România, conform indicelui “Talent”, cuantificat de Uniunea Europeană de Fotbal – UEFA.

De altfel, UEFA găzduieşte mai mult talent fotbalistic, cotat în euro, decât toate celelalte confederaţii continentale adunate la un loc, se arată în acelaşi raport. Valoarea sa: 25 de miliarde de euro. Prin comparaţie: toate celelalte confederaţii (CONMEBOL; CONCACAF; CAF şi AFC) deţin talent fotbalistic în valoare de 5,6 miliarde de euro, în echipele de club afiliate acestor confederaţii.

Ca privire de ansamblu, veniturile cluburilor europene sunt asigurate în proporţie de 34% din drepturile TV pentru competiţiile interne, iar 24% din contractele de sponsorizare. 9% sunt asiguraţi de UEFA, prin participarea în competiţiile continentale, iar restul de 33% vin din alte surse.

Premiership – This is moneyfootball!

veniturile-cluburilor-in-ligile-europene-dominatie-engleza-sursa-uefa

Financiar, Anglia este super-puterea fotbalului european. 14 din primele 30 de cluburi europene la capitolul venituri provin din Anglia (Man.U., Man.City, Arsenal, Chelsea, Liverpool, Tottenham, Newcastle, Everton, West Ham, Aston Villa, Southampton, Swansea, Leicester şi Sunderland, în 2015). 6 din Germania (Bayern, Dortmund, Shalke, Wolfsburg, Bayer 04 şi B.Monchengladbach), 4 din Italia (Juve, Milan, Roma, Inter), 3 din Spania (Real, Barcelona şi Atletico) şi câte unul din Franţa (PSG), Rusia (Zenit) şi Turcia (Galatasaray).

Real Madrid – campioană şi în tribune

Chiar dacă britanicii domină financiar, totuşi, Real Madrid este campioana Europei nu doar pe teren, ci şi în tribune. În 2015, a deţinut recordul de venituri încasate în ziua meciurilor – 131 milioane de euro – la egalitate cu Arsenal Londra. Barcelona (121), Bayern Munchen (109) şi Manchester United (107) completează Top 5. Următoarele coboară sub 100 de milioane. Top 10 este completat de Chelsea (85), Liverpool (76), Man. City (56), Juventus (48) şi PSG (42). Interesant, Hamburger SV este foarte aproape de Top 10, cu 41 de milioane de euro. Dortmund, Atl. Madrid, Tottenham, Roma, Newcastle, Schalke, Stuttgart, Galatasaray şi Eintracht Frankfurt sunt, toate, în marja 32 – 40 milioane de euro încasări anuale din ziua meciului (bilete şi alte venituri conexe în ziua meciului).

Se merge pe datorie: Salariile din fotbal depăşesc veniturile!

Supremaţia britanică este vizibilă şi la salarii. 134 de milioane de euro este media salarială anuală pentru un club de Premiership! Bundesliga vine pe doi, cu o medie de “doar” 70 de milioane/club/an, iar Serie A pe 3, cu 65 de milioane. La Liga (Spania) 62, Ligue 1 (Franţa) 48, Rusia 35, Turcia 29. România nu apare în Top 20, închis de Polonia, cu o medie salarială anuală de 4 milioane de euro/club.

Veniturile cluburilor europene s-au multiplicat de şase ori, în ultimii douăzeci de ani, însă, şi aşa, salariile le-au depăşit, multiplicându-se de mai bine de şapte ori!

salarii-de-top-cluburi-europene

În ciuda supremaţiei britanice, clasamentul este condus tot de cei doi granzi spanioli: Barcelona şi Real Madrid, care figurează cu fonduri anuale de salarii de 340, respectiv 289 de milioane de euro. 5 din Top 10 provin tot din Anglia, iar Top 5 este completat de Chelsea (286 milioane), City (276) şi United (266).

Cu trei ani înainte de instituirea de către UEFA a regulamentului privind Fair-Play-ul Financiar, cluburile europene înregistraseră pierderi nete de 4,5 miliarde de euro! UEFA se laudă cu eficacitatea sistemului de Fair-Play Financiar, ce a condus la diminuarea pierderilor nete de la 1,7 miliarde de euro, într-un an, la doar 300 milioane de euro, în plan european, pentru echipele de club. cii, băncile şi pariurile

Proprietarii şi sponsorii: Asiatici, bănci şi … pariuri!

Statistica UEFA arată că ponderea proprietarului străin este în creştere, ajungând la 19% din totalul cluburilor europene. Din aceştia, majoritatea, 41%, provin din Asia îndepărtată, 24% din America de Nord, 20% din Europa şi 9% din Orientul Mijlociu.

În privinţa sponsorilor trecuţi pe tricourile de joc, 14% provin din sectorul financiar, 10% case de pariuri, 10% linii aeriene, 10% automotive, 9% produse industriale, 8% industria alimentară, 8% energie şamd.

Nike (21%), Adidas (19%) şi Puma (9%) deţin 49% din piaţa europeană a echipamentelor sportive, în fotbal. Macron 7%, Umbro 5%, Joma 5% şi Kappa 4% sunt ceilalţi producători nominalizaţi.

Raportul complet poate fi găsit la următoarea adresă: http://reports.uefa.org/.

Datele statistice sunt pentru anul de referinţă 2015. Datele pentru anul de referinţă 2016 nu au fost încă date publicităţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !