Ligia Grozav, performanţă de excepţie

1Comentariu
Ligia Grozav, performanţă de excepţie
BUCURESTI - Concursul naţional atletic Grand-Prix pentru juniori III a consemnat performanţa de excepţie a sportivei orădene Ligia Grozav (LPS Bihorul CS Universitar, antrenori Mariana şi Virgil Preda), care a câştigat proba de săritură în înălţime cu un rezultat foarte bun, 1,75 metri.


Ea s-a aflat la un singur centimetru de recordul
naţional la junioare III, pe care a încercat
apoi să-l depăşească, dar a ratat
la 1,77 metri. „Rezultatul Ligiei Grozav este
foarte bun. Spre comparaţie, proba masculină
s-a câştigat cu un rezultat mai slab, de
1,70 metri. Alina Astafei şi Monica Iagăr,
două nume mari ale atletismului românesc
şi internaţional în această
probă, au avut la vârsta junioratului III
performanţa de 1,73 metri. Ligia dispune de
calităţi fizice de excepţie, având
1,76 metri înălţime şi
mărimea de 42,5 la picioare. Ea are mari
perspective de progres”, ne-a declarat atletei
orădene, Virgil Preda. Ligia Grozav a
câştigat şi proba de săritură
în lungime a GP-ului, cu 5,28 metri. Ea a fost
descoperită şa Şcoala Generală nr.
2 Oradea, de profesorii Benyi László
şi Nicolae Băcioiu. Prin rezultatul de 1,75
metri, Ligia Grozav a îndeplinit baremul de
participare la CM de juniori II (17 ani), deşi
este în vârstă de numai 15 ani.

Concomitent cu GP-ul juniorilor III, în
Capitală a avut loc finala CN de juniori I. Sergiu
Foltuţ (LPS Bihorul CSU, antrenori Mariana şi
Virgil Preda) s-a situat pe locul VI la săitura
în lungime, cu 6,64 metri. Clasarea sa este
mulţumitoare, ţinând seama de faptul
că el vine după o accidentare,
scoţându-şi piciorul din gips abia
înaintea concursului.


 

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor