Liliputanii care l-au învins pe „Îngerul morţii”

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
2Comentarii
Liliputanii care l-au învins pe „Îngerul morţii”
© Familia de lilipuţi Ovitz
„Interesul ştiinţific” al monstrosului dr. Mengele i-a salvat pe membrii familiei Orvitz de la moarte în lagărul Auschwitz- Birkenau.

Talentul lor le-a salvat viaţa. Exterminaţi în lagăr, cei şapte pitici din familia Orvitz au trezit interesul doctorului Mengele. Acesta voia să afle cum nişte ființe care abia depăşeau o jumătate de metru pot fi atât de creative. Asta a făcut ca familia de pitici din Rozalvea, Maramureş, să fie una dintre cele două singure familii extinse de evrei care au suferit infernului de la Auschvitz. Povestea lor extraordinară a apărut într-un articol scris de jurnaliştii israelieni Zehuda Koren şi Eilat Negev, iar apoi într-un documentar în care apare vedeta Warwick Davis, cunoscut publicului românesc din numeroase filme de mare succes, printre care „Harry Potter” şi „Războiul stelelor”.

O editură din Germania le-a cerut jurnaliştilor din Israel să scrie o carte. După zece ani, volumul „În inimile noastre eram nişte uriaşi. Extraordinara poveste a piticilor din Rozalvea” apare şi în limba română şi se bucură de lansari la TelAviv, Bucureşti şi în mai multe oraşe din România printre care şi Oradea. Evenimentul de lansare a avut loc la Sinagoga Zion, în organizarea Fundaţiei pentruProtecţia Monumentelor şi a Fundaţiei Tarbut, reprezentată de preşedintele Peninah Zilberman.

ovitz14

Piticii, urmaşii uriaşilor

Legenda spune că cei din Rozalvea au avut ca strămoşi o uriaşă Rozalia, care după Potop a rămas singură cu tatăl său . Într-o zi a descoperit nişte fiinţe foarte mici în iarbă , ca nişte jucării mişcătoare care au salvat-o de la plictiseală. Când a privit mai atent una dintre micile fiinţe a simţit fiorii dragostei şi l-a implorat pe Atotputernic să le unească destinele, iar urmaşii lor s-au răspândit pe tot pământul. Povestea e spusă în fiecare an la Festivalul Roza Rozalina, în interpretarea unei trupe de teatru formată din copii. Sunt urmaşii Trupei de Teatru Liliput… Povestea Lilipuţilor începe în 1866. Frida Ovitz, soția comediantului Leib născuse deja doi copii de dimensiuni normale, când află că cel de-a treilea copil „nu va creşte înalt”. Părinţii încearcă să sfideze destinul şi-l numesc Shimshon Eizik- după numele uriaşului Samson. Degeaba însă. Atunci părinţii investesc în educaţia lui, ca fiind singura modalitate de a-şi câştiga existenţa şi respectul celor din jur.

Shimshon încearcă să-şi accepte soarta şi găseşte sprijin în legea iudaică, în Halacha, într-un îndemn care spunea că dacă cineva întâlnea un negru, un roşcat sau un albinos, un uriaş, un om cu faţa desfigurată sau un pitic, acela trebuia să spună: „Binecuvântat fii tu Doamne, care ai făcut omul atât de divers”. Curând oamenii sunt captivaţi de limba sa isteaţă, de carisma şi elocinţa sa astfel încât, Shimshon intră uşor în rolul de badchan, o prezenţă colorată la toate ceremoniile nupţiale. Badchan erau pionierii actorilor în lumea evreiască. Urmează însă veşti dureroase pentru familia Ovitz: Se nasc Rozika şi Franziska care sunt pitice. Apoi Mancie şi Judah care duc în mormânt secretul creşterii lor, mor în primul an de viaţă. Legenda spunea că uriaşii sunt proşti, iar piticii sunt înţelepţi. Shimshon Eizik beneficiază de această credinţă şi devine pastor, oferea servicii de pshiholog, era consultat de oamenii de afaceri înainte de a face o înţelegere, câştigă bine şi îşi investeşte profitul în proprietăţi.

ovitz10

Se căsătoreşte și are două fete pitice. Se recăsătoreşte şi deşi spera să se schimbe norocul eridat i se naşte un alt descendent, Avram, pitic, apoi Frida, pitică, apoi Sarah care are dimenesiuni normale. Vine însă Micki , pitic, apoi Leah de dimnesiuni normale, apoi Elisabeth, pitică, apoi Arie de dimensiuni normale şi în cele din urmă Perla, pitică. Shimshon Eizik Ovitz ajunge să aibă cea mai mare familie de pitici din lume, şapte copii din 10 fiind liliputani. El se stinge însă la 57 de ani după ce a mâncat peşte otrăvit la o nuntă. Avram avea 20 de ani şi a luat-o pe urmele tatălului său, fiind un adevărat părinte pentru Perla.

„Interiorul casei lor, care era zugrăvit în alb, semăna cu cel al unei case pentru păpuşi. Decorat cu foarte multe dantele lucrate de mână şi tapiţerii, era mobilat cu chiuvete joase, paturi cu picioarele tăiate din ferestrău, scaune micuţe şi multe taburete”, se arată în carte. Piticii au refuzat să se îmbrace în haine de copii, deoarece doreau să arate respectabil. „Diferenţa de vârstă dintre cea mai batrână şi cea mai tânără dintre surori era de treizeci şi cinci de ani, dar de vreme ce erau aproape de aceaşi înălţime şi mărime, ele puteau să poarte haine identice. În rochiile lor în întregime albastre sau în întregime roz, erau deseori confundate, gândind că sunt gemene. Cele cinci femei pitice îşi pieptănau părul una alteia şi îşi dădeau una alteia cu lac strălucitor de unghii. Era perioada în care trupele de klezmerii erau la mare căutare.

ovitz9

Monedă pentru viaţă

Piticii Ovitz cucereau ascultătorii cu vocile lor foarte înalte. Fiecare membru al familiei învaţă să cânte la un instrument şi se alătură formaţiei la 16 ani. Perla era cel mai mic membru al familiei Ovitz. Trupa Liliput s-a lansat în carieră la începutul anilor ’30 . Era perioada în care piticii deveniseră obiect de curiozitate nu numai pe scenă, ci şi în respectabilele cercuri academice. Impresarii unor astfel de spectacole lucrau cot la cot cu medicii care făceau publice certificatele medicale ale piticilor pentru a spori valoarea comercială a deplorabilei expuneri umane.

Dar succesul Trupei Liliput se datorează în primul rând talentului lor. Vorbeau fluent patru limbi, dar putea să cânte în multe altele. „Ovicerii”, aşa cum îi numeau vecinii lor pe membrii familiei evreieşti Ovitz, au devenit celebri în întreaga Europă cu spectacolele lor de varietăţi, ajungând chiar să cânte pentru Regele Carol al II-lea. Datorită sucesului pe care l-au avut în România, Ungaria, Cehoslovacia ei au devenit foarte bogaţi. Şi-au condus bine finanţele, au investit în aur şi bijuterii. Au fost printre primii care au beneficiat de invenţia vremii- radioul, care le-a permis să-şi îmbunătăţească repertoriul. Sunt primii care au maşină în satul lor.

„La mijlocul anilor ’30, satul întreg a fost uluit de sosirea a ceea ce nu mai văzuseră înainte: o maşină mare, neagră, oprită în faţa casei Ovitz. ..Era un model italian care avea suficient spaţiu încât să găzduiască întreaga trupă, instrumentele şi suporturile lor… Sătenii se îngrămădeau în jurul noii achiziţii şi se luptau pentru permisiunea de a o spăla şi a o lustrui”. „Până la ei nu a avut nimeni o căruţă fără cai”, şi-au amintit sătenii la şase secole distanţă.

ovitz5

După ocuparea Transilvaniei de hortişti, membrii trupei „Liliput” ştiau la ce să se aştepte, având în vedere descendenţa lor evreiască, aşa că şi-au ascuns toate bunurile într-o groapă pe care au săpat-o sub maşina lor. „Evreii şi câinii nu aveau voie să se plimbe pe stradă. Evreii nu aveau voie să iasă la cumpărături. Dacă ieşeai pe stradă, riscai să fii împuşcat sau să primeşti o bătaie zdravănă…

Ferestrele erau baricadate cu scânduri de lemn. Nu puteam vedea unde suntem duşi. Eram aşa de derutaţi. Nu ştiam unde mergem. Am întrebat un soldat: ,«Unde mergem?», ,«Ce vă pasă? Mergeţi în locul de unde nimeni nu se mai întoarce»” , îşi amintea Piroska Ovitz. Fraţii Ovitz, cinci fete şi doi băieţi, au fost duşi la Auschwitz alături de alte câteva sute de maghiari evrei. Atunci când au intrat pe poarta lagărului, toţi îmbrăcaţi elegant, un ofiţer a cerut ca doctorul Mengele să fie trezit de urgenţă, fiind cunoscută curiozitatea sa „ştiinţifică” pentru oamenii neobişnuiţi.

Auzind de venirea celor şapte membri ai trupei „Liliput”, Mengele a sărit din pat şi a vrut să-i vadă numaidecât. În aşteptarea doctorului, Perla Ovitz, care avea pe atunci 23 de ani, îşi aminteşte că a văzut oamenii, printre care şi rudele de-ale sale, duşi într-o clădire cu două hornuri din care ieşea neîncetat fum. Perla, naivă, credea că e o brutărie, însă curând a fost trezită la realitate de un prizoner al lagărului: „Nu e nicio brutărie. Aici e Auschwitz, iar curând veţi ajunge şi voi în acele cuptoare”. Joseph Mengele s-a arătat imedit interesat de familia Ovitz.

„Acum am de lucru pentru 20 de ani!”, a exclamat Mengele când i-a văzut pe cei şapte pitici. „Când am auzit 20 de ani, aproape că am leşinat toţi. Doar la gândul că vom petrece 20 de ani în acel loc”, povestea Perla, cea mai mică membră a familiei celor şapte pitici din Rozalvea depre întâlnirea cu cel supranumit „Îngerul morţii”, dr Menegele „Ovicerii” i-au povestit doctorului de la Auschwitz că tatăl lor, tot pitic, fusese însurat de două ori cu femei înalte, care au dat naştere la şapte pitici şi trei copii de dimensiuni normale. La fel ca ceilalţi prizonieri, membrii familiei Ovitz au fost băgaţi într-o baracă şi au fost hrăniţi cu aceeaşi supă strecurată. În încăperea în care erau ţinuţi era şi un bol de aluminiu în care se spălau zilnic, fiindcă Mengele era obsedat de igienă. Totuşi, piticii nu au fost raşi în cap şi li s-a permis să-şi păstreze hainele cu care veniseră.

„Dacă eram de statură normală, întreaga familie ar fi fost incinerată în seara aceea, fără a lăsa un semn că am fi existat vreodată pe acest pământ”, a povestit Perla Ovitz. Doctor Mengele le lua sânge săptamânal. „Ne împungea cu grijă, iar sângele sărea. Adesea ameţeam şi vomitam. Ne întoarceam în baracă, dar până să ne revenim, eram chemaţi din nou”, a povestit Perla Ovitz. Potrivit documentelor, doctorul făcea teste de rutină pentru probleme renale şi hepatice, dar n-a făcut nicio descoperire privind piticismul. Apoi, a început să-i testeze pentru sifilis şi să îi tortureze, turnându-le apă ba rece, ba caldă în urechi, astfel încât li se zgâlţîia capul. Perla a povestit că tortura cu apă era foarte dureroasă şi i-a dus în pragul nebuniei. De asemenea, doctorii le-au extras dinţii sănătoşii şi genele.

„Ne obişnuisem cu ideea că nu vom mai părăsi lagărul”, a mai spus Perla Ovitz. Aceasta a vorbit însă, în ciuda tuturor vicisitudinilor despre o stranie relație dintre familia de pitici şi Îngerul morţii. „Doctorul Mengele era ca o vedetă, arăta tot mai bine. Oricine s-ar fi putut îndrăgosti de el”, şi-a amintit Perla. „Când era nervos, se calma de cum intra în baraca noastră. Când era binedispus, lumea spunea: «cel mai probabil i-a vizitat pe pitici»”.

Frieda, una dintre surori, flirta des cu Mengele, iar acesta îi răspundea la flirt, numindu-o „meine Liebe” („iubirea mea”). Toţi fraţii Ovitz îl tratau cu respect şi i se adresau cu „Excelenţa Voastră”. În 1945, „ovicerii” au fost scoşi din Auschwitz şi, după câteva luni petrecute la Moscova, s-au întors în ţară. Odată ajunşi în Rozavlea, piticii şi-au găsit, îngropate sub maşină, bijuteriile şi obiectele din aur. În 1949, familia a emigrat în Israel, unde au continuat să facă spectacole de varietăţi. Perla Ovitz, ultima membră a familiei de pitici, a murit la 9 septembrie 2001 din cauze naturale.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor