Limba română în vacanță

De Simona Albinaru
Limba română în vacanță
În încercarea de a obține rezultate cât mai bune și de a îmbunătăți exprimarea elevilor de la Liceul Teoretic ,, Ady Endre” profesoarele Guler Monica și Butuc-Mayer Veronica, au organizat în această vară a doua ediție a taberei de limba română, la Valea Brătcuței, cu scopul de a îmbina utilul cu plăcutul.

Astfel, exercițiile de limba română au fost îmbinate cu sportul, muzica, arta, poezia și dansul, iar ,,rețeta” a dat roade. Elevii s-au relaxat, au comunicat mult mai mult ca la clasă, s-au împrietenit cu cei veniți de la alte școli, inclusiv de la secția cu predare în limba română.

Pentru a facilita învățarea, au fost integrate mai multe discipline, astfel asimilarea noilor cunoștințe fiind mult mai ușoară și plăcută. Activitățile au fost variate: Activity, Spânzurătoare, Fazan, Telefonul fără fir, integrame, dar cel mai mult succes au avut activitățile unde s-au îmbinat muzica cu dansul, sportul cu exercițiile de limba română, exercițiile de limba engleză cu cele de limba română.

În fiecare zi, de dimineață, elevii aveau de răspuns la câteva cerințe de pe fișele de lucru pregătite anterior, fișe care conțineau povești sau poezii cu diferite exerciții. Apoi activitatea se continua în aer liber, în drumeții, unde elevilor li se ofereau informații legate de mediul înconjurător, de plantele întâlnite pe traseu, de locurile vizitate și scurt istoric al acestora. Seara era momentul preferat al zilei pentru că activitățile erau mult mai distractive, pline de umor, imaginație și voie bună.

Elevii împărțiți pe echipe prezentau ,,Buletinul meteo” pentru a doua zi, cu sfaturi practice legate de îmbrăcămintea potrivită, de tipul de activități recomandate în funcție de vreme. Inventarea unor rețete culinare pentru o persoană dragă, dar și pentru un dușman a fost plină de imaginație și umor, la fel și ghicitul în palmă, unde o ,, vrăjitoare” îmbrăcată corespunzător, le ghicea clienților viitorul. După ce citeau o poveste, aveau de creat benzi desenate și scenete pe baza poveștilor citite.

În fiecare seară era făcută retrospectiva zilei, elevii având de scris cât mai multe activități care le-a plăcut pe parcursul zilei, cei câștigători primind apoi un ,, premiu”. Nu au lipsit nici concursurile sportive: ,,Țară, țară, vrem ostași”, ,,Rațele și vânătorul”, bătaie cu baloane cu apă sau cu pistoale cu apă, baschet, fotbal.

Cireașa de pe tort a fost „un proces de divorț”, cu avocați care apărau interesele clienților, cu martori ,, obiectivi” și cu un judecător imparțial care a luat decizia finală.
În ultima seară, fiecare echipă a creat Imnul taberei pe care l-a cântat în fața celorlalți, alături de o planșă pe care erau reprezentate câteva din momentele lor preferate. Tabăra a fost o modalitate eficientă pentru dezvoltarea imaginației și a gândirii creative, a acumulării personale, sufletești și intelectuale, o oportunitate de a dezvolta atitudini de cooperare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase