Linia fierbine, accesată aiurea

1Comentariu
ORADEA – Desfiinţarea corturilor Crucii Roşii din oraş şi mutarea serviciului pentru acordarea primului ajutor în spaţii administrative a fost dublată de alimentarea zilnică cu apă a acestora, spune Adina Madar, director executiv al Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO).

„Am dat câte 24 de litri de apa pe zi la fiecare punct de acordare
a primului ajutor”, spune directoarea. Acesta precizeaza ca multi dintre
cei care au cerut ajutor nu voiau neaparat apa: „La centrul din Nufarul,
spre exemplu, am avut într-o zi 25 de persoane care au cerut sa li se masoare
tensiunea”.

Linia TELVERDE pusa la dipozitia celor care temperaturile excesive le pun viata
în pericol nu a fost apelata decât de doua ori iar solicitarile
nu tin de oferta pusa la discpozitie de ASCO. „Unul a sunat sa i se monteze
un contor iar un altul sa ceara sa se ude strazile”, spune Adinda Madar.

Cei imobilizati la pat sau vârstnicii care nu suporta caldura excesiva
pot suna la 0800/800.354 pentru a cere asistenta sau mici servicii (cumparaturi
de alimente sau medicamente, spre exemplu). Cei care raspund la acest numar
se afla la sediul Suphar din Oradea, din strada Simion Barnutiu. Telefonul poate
fi apelat zilnic între orele 7:00 si 21:00.

Cristina Ghilea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor