Linişte asigurată de 1 Mai

4Comentarii
Linişte asigurată de 1 Mai
Poliţiştii bihoreni acţionează în sistem integrat de 1 Mai, pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor.

În perioada 30 aprilie – 3 mai, cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, poliţiştii bihoreni vor fi la datorie pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea faptelor antisociale şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale, atunci când se constată încălcări ale legii. Conform tradiţiei, şi în acest an, în judeţul Bihor vor fi organizate de 1 Mai o serie de manifestări culturale, sportive, de agrement şi, totodată, se preconizează o afluenţă sporită de turişti în staţiunile cu apă geotermală din apropierea Municipiului Oradea, Băile Felix şi Băile 1 Mai, în staţiunile montane şi, în general, în zonele pitoreşti ale judeţului.

Vor un weekend liniştit

Poliţiştii bihoreni vor acţiona în aceste zile pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere vieţii şi integrităţii corporale, precum şi a furturilor din locuinţe, societăţi comerciale sau din autoturisme. Acţiunile poliţiştilor vor viza şi combaterea traficului şi consumului de droguri, prostituţiei şi proxenetismului, identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii. „În toată această perioadă se va acţiona în sistem integrat, în echipe mixte, alături de forţele de ordine publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor şi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, urmând a fi efectuate controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural” a completat inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

A.L.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor