Lions boxeaza la Gyor pentru finala Euroligii

De C. Onaca
Lions boxeaza la Gyor pentru finala Euroligii
Timişoara Lions e la un pas de mult visata finală Euroliga Boxing One, însă pentru a ajunge acolo trebuie să învingă Gyorul, în 20 ianuarie. Pugiliştii bănăţeni nu au avut noroc şi vor disputa în deplasarea meciul decisiv pentru calificarea în ultimul act.

Timişoara, Komarno, Debrecen şi Gyor este careul de aşi al ediţiei 2011-2012 al Euroliga Boxing One. Cele patru echipe îşi dispută cele două locuri ale finalei din 27 ianuarie. Prima semifinală are loc în 14 ianuarie, în Slovacia, şi le pune faţă în faţă pe Komarno şi Debrecen.

Boxerii timişoreni trebuie să îşi câştige locul în finală pe teren străin, în Ungaria. În 20 ianuarie vor încrucişa mănuşile cu Gyor, ocupanta locului secund din grupa B. Istoria confruntării a început la finele anului trecut când oficialii lui Lions s-au văzut nevoiţi să renunţe la posibila organizare a semifinalei din cauza lipsei unei poziţii la sala Constantin Jude.

„Nu am avut sală liberă pentru data semifinalei, 20 ianuarie, iar propunerile noastre de a muta meciul cu două zile au fost refuzate de organizatorii Ligii. Aşa că Gyorul a primit rolul de gazdă al semifinalei”, explică Gheorghe Biea, antrenorul lui Lions.

Problemele continuă însă pentru boxerii bănăţeni, care nu vor putea alinia cel mai bun lot la Gyor. „Sportivii de la lotul naţional nu vor mai veni pentru că sunt într-un cantonament. Trebuie să ne descurcăm fără ei, aşa că vom aduce 2-3 boxeri din zonă. Sunt optimist şi mergem la Gyor să câştigăm şi să aducem finala la Timişoara. Despre echipa ungurilor nu ştiu prea multe, au un lot bunicel şi probabil vor mai aduce ceva întăriri”, a completat Biea.

Favoritul local Flavius Biea va face parte din lotul lui Lions pentru confruntarea de la Gyor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !