Votul la urnă, în cadrul bugetării participative, s-a încheiat marţi, iar ieri, Municipalitatea a anunţat cele 10 proiecte câştigătoare. Respectând trendul stabilit după votul online, proiectul „Iluminarea LED a trecerilor de pietoni nesemaforizate” s-a clasat pe locul 1, cu 2.269 de voturi (online+offline). Este urmat de „Reamenajare Cimitir Neolog evreiesc Oradea, cu scop turistic”, cu 1.446 de voturi online şi offline, şi de „Reabilitarea și refuncționalizarea turnului de apă din Oradea, strada Lacul Roșu”, cu 1.228 de voturi (online+offline).
În cadrul etapei de vot online au fost exprimate 13.836 de voturi pentru cele 52 de proiecte aprobate în cadrul bugetării participative. La cele zece întâlniri publice care au urmat etapei de vot online au fost exprimate 8.477 de voturi.
„Le mulțumim tuturor celor care au depus proiecte, celor care și-au arătat interesul pentru a vota proiectele de înfrumusețare a cartierelor din oraș și au votat în etapa online, dar și tuturor celor prezenți la întâlnirile care au avut loc în diferite zone ale orașului”, a declarat viceprimarul Florin Birta.
Cele 10 proiecte care au obținut cel mai mare punctaj în urma voturilor urmează să fie cuprinse în bugetul Primăriei Municipiului Oradea pentru anul în curs. Valoarea estimată totală a acestor proiecte este de 1.810.000 euro.
Super-votanţii
Cu ocazia votului la urnă din acest an au ieşit la iveală mai multe tentative de a forţa urcarea în top a unor proiecte. Cele mai recente datează de la şedinţa de marţi, din Sala Mare a Primăriei Oradea, când un cetăţean din Cartierul Grigorescu s-a prezentat la urnă cu câteva sute de buletine de vot. Le-a împărţit în două, a ridicat capacul şi le-a depus în urnă. Sesizat de consilierul UDMR, Melinda Kirei, a doua zi, viceprimarul Florin Birta a decis să scoată din urnă teancul de voturi şi le-a anulat.
„E important votul personal, nu că vine un individ cu buletine pentru 12 persoane”, a insistat Melinda Kirei joi, în plenul CL.
Joi, la finalul şedinţei, primarul Ilie Bolojan a comentat pe tema votului en-gros, insistând că e uzitată, în egală măsură, de cetăţeni, partide politice sau unităţi şcolare.
La rândul său, viceprimarul Birta a dat de înţeles că, în cadrul unei alte şedinţe, şi UDMR a venit cu o pungă cu buletine de vot, dar nici acestea nu au mai ajuns în urnă.
Top 10
Pentru selecția finală a celor 10 proiecte, 50% a reprezentat ponderea votului online, iar 50% votul din cadrul dezbaterilor publice.
Lista proiectelor câştigătoare este următoarea:
1. Iluminarea LED a trecerilor de pietoni nesemaforizate – locul 1, cu de 2.269 de voturi (online+offline)
2. Reamenajare Cimitir Neolog evreiesc Oradea, cu scop turistic – locul 2, cu 1.446 de voturi (online+offline)
3. Reabilitarea și refuncționalizarea turnului de apă din Oradea, str. Lacul Roșu – locul 3, cu 1.228 de voturi (online+offline)
4. Modernizarea Parcului Petofi – locul 4, cu 1.181 de voturi (online+offline)
5. Parcare auto pentru Spitalul Clinic Județean – locul 5, cu 1.167 de voturi (online+offline)
6. Meridianul Zero la Oradea – locul 6, cu 974 de voturi (online+offline)
7. Parc de recreere și sport în Episcopia Bihor – locul 7, cu 967 de voturi (online+offline)
8. Coridoare verzi în Cartierul Grigorescu – locul 8, cu 948 de voturi (online+offline)
9. Bike-sharing – locul 9, cu 821 de voturi (online+offline)
10. Amenajare parc și spații publice în Cartierul Tineretului – locul 10, cu 740 de voturi (online+offline)
Citiți principiile noastre de moderare aici!