Livia Bara contestă încetarea calităţii de notar

20Comentarii
Livia Bara contestă încetarea calităţii de notar
ORADEA – Fost secretar al Primăriei Sânmartin, Livia-Eugenia Bara a primit recent o decizie de încetare a calităţii de notar public, motivată prin faptul că a primit o sentinţă definitivă de condamnare penală.

Mai exact, Livia-Eugenia Bara a fost condamnată pe 27 noiembrie 2008, la doi închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Piteşti, pentru complicitate la şantaj (art. 194 alin.(2) din Codul Penal), în dosarul care viza o fostă ziaristă orădeană. „Incompatibilitatea” dintre calitatea de notar public şi cea de condamnat penal a fost sesizată Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin petiţia nr. 115463/2009. Iar în răspunsul din data de 18 decembrie 2009, directorul Direcţiei Servicii Conexe din cadrul Ministerului, Ciprian Ionuţ-Ciobanu, arată următoarele: „În data de 15 decembrie 2009 s-a dispus prin ordin al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti încetarea calităţii de notar public a doamnei Bara Livia-Eugenia. În ceea ce priveşte celelalte aspecte semnalate, precizăm că Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în calitate de organ al administraţiei publice centrale, nu are competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii actelor juridice anexate, în copie, la petiţia dvs.”.

Preşedintele Camerei Notarilor Oradea, Cornel Gârba, anticipase decizia ministerială, explicând că „nu contează că infracţiunea a fost săvârşită înainte ca persoana condamnată să fi ajuns notar, ci că sentinţa de condamnare o găseşte în postura de notar”.


Ce spune Bara

„Am atacat deja respectivul act administrativ la nivelul Ministerului Justiţiei arătând că la data de 15 decembrie nu aveam guvern şi nici ministru al Justiţiei. Ori actul care mă priveşte invocă un ordin al ministrului. Practic, aşa-zisa dispoziţie e semnată de un funcţionar a cărui atribuţie nu era delegată.”, ne-a declarat Livia Bara, care mai apreciază că cineva „a profitat că guvernul şi-a intrat în atribuţii doar pe 23 decembrie” pentru a o scoate din corpul notarilor publici.

Cristian Horgos



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor