Lobby pentru comerţul exterior

Lobby pentru comerţul exterior
ORADEA – Ministrul delegat pentru comerţ, Winkler Gyula, a fost prezent vineri la Oradea pentru o întâlnire cu mediul de afaceri bihorean şi cu reprezentanţii Prefecturii şi a Consiliului Judeţean.

Principalul scop al vizitei a fost atragerea mediilor de afaceri de la nivel judeţean în activităţile de comerţ exterior. „Activităţile de comerţ exterior de până acum s-au concentrat în mare măsură în Capitală. Încercăm să schimbăm acest lucru prin sprijin guvernamental şi prin oferirea de fonduri de la buget agenţilor economici din judeţe. Aceste fonduri sunt destinate proiectelor de promovare pe plan extern, organizării de târguri, studii de piaţă şi prin crearea de reprezentanţe comerciale”, a declarat Winkler. Ministrul s-a declarat mulţumit de situaţia României la o lună de la aderare, afirmând că s-a demonstrat încă o dată că am fost şi suntem pregătiţi pentru Uniunea Europeană.

Veşti bune pentru 2007

Winkler a identificat şi trei vectori principali care vor descrie economia ţării pentru anul în curs: o creştere economică care va depăşi din nou cifra de 6,5%, o creştere substanţială a cifrei de comerţ exterior, care se estimează că va ajunge la 90 de miliarde de euro şi o constanţă a investiţiilor străine în România. „Contrar studiilor unor analişti, consider că investiţiile străine nu dau nici un semn de descreştere.

Profilul acestora va suferi probabil unele modificări, dar nu vom asista la o reducere a acestora”, a declarat ministrul delegat. În ceea ce priveşte mult discutata Lege a investiţiilor, care a întârziat să apară, Winkler este de părere că vom avea o lege a investiţiilor adoptată în luna mai a acestui an. Un alt anunţ făcut de către ministru a fost lansarea în curând a unui portal interactiv de comerţ exterior, care va încuraja cooperarea mediului economic în această categorie de activităţi.

Sergiu Briceag



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !