Lobonţ a adus victoria pentru FC Bihor II

1Comentariu
ORADEA - Etapa a patra s-a dovedit a fi cu noroc pentru echipa pregătită de Dan Baba. FC Bihor II a reuşit să obţină prima victorie din acest sezon, scor 2-1 (0-1), în faţa echipei CSM Sebeş care nu a pierdut nici un punct până la confruntarea cu orădenii.

Sebeşul a fost echipa primei reprize, în care a şi marcat în minutul 38, când Mureşan l-a învins pe Paul cu un şut din careu. Repriza a doua a fost sub semnul imprevizibilului, iar bihorenii au făcut eforturi să reintre în joc. Şansa le-a surâs la şutul lui Florin Pop, trimis de la 25 de metri în vinclul porţii adverse (’64). Nemulţumiţi de egalare, oaspeţii au forţat pe contraatac şi portarul Gheţe a salvat din faţa lui Şuteu (’69) şi N’Diaye (’87). La poarta cealaltă, V. Florea nu a găsit cadrul porţii de la numai opt metri în primul minut de prelungiri. Numai că meciul se joacă până când fluieră arbitrul, iar în urma unui corner din al patrulea minut de prelungiri, portarul Barna a respins greşit şi Lobonţ, introdus inspirat pe teren, a trimis mingea cu capul în plasă (2-1). O victorie nesperată, dătătoare de moral, la care fotbaliştii orădeni au avut puterea să întoarcă rezultatul şi putând privi acum cu optimism spre următoarele partide.

Antrenorul Dan Baba a folosit echipa: V. Paul (’46 Gheţe) – Ţârcă, V. Indrieş, Miheş, Fl. Pop – Bibarţ (’72 Molnar L.), Teşan (’82 Lobonţ), Galiş (’46 Balla) – S. Ban, R. Ardelean, V. Florea.

 

Teodor Biris



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor