Locuinţe asigurate obligatoriu

4Comentarii
BUCURESTI – În curând, asigurarea locuinţelor va deveni obligatorie. Comisia pentru politică economică a Camerei Deputaţilor a emis recent un raport de adoptare a proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor, urmând ca acesta să fie votat în plen.

Potrivit proiectului de act normativ, persoanele fizice şi juridice vor fi obligate să-si asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcţiile cu destinaţie de locuinţă. Potrivit proiectului de lege, prin dezastru natural se înţelege: „cutremur de pământ, alunecări de teren sau inundaţii, dacă se manifestă ca fenomene naturale”. Despăgubirile se vor acorda atât pentru daunele produse ca efect direct al producerii dezastrului natural, cât şi pentru daunele apărute ca efect indirect, prin cauze generate de producerea dezastrului natural.
Sub incidenţa proiectului de lege nu intră anexele şi dependinţele care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuinţa asigurată, şi nici bunurile din interiorul locuinţei.

Despăgubiri

Conform proiectului de lege, suma asigurată obligatoriu este echivalentul în lei a 20.000 euro pentru fiecare locuinţă de tip A (construcţie cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi a 10.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip B (construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic).
Proprietarul va trebui să scoată din buzunar, drept primă obligatorie pentru asigurarea locuinţei, echivalentul în lei a 20 Euro pentru locuinţele de tip A şi, respectiv, 10 Euro pentru locuinţele de tip B. Poliţa de asigurare va fi valabilă pe o perioadă de 12 luni, cu începere de la ora zero a zilei următoare celei în care s-a plătit prima obligatorie.
Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor va fi dezbătut şi supus votului în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

 

Dan Birta



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor