Locuinţe subvenţionate de stat

Locuinţe subvenţionate de stat
ORADEA – Guvernul a dat startul în Programul naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe pentru tineri, prin promulgarea OUG 51/2006. Conform legii, statul sprijină accesul la o locuinţă proprietate personală a unor categorii de persoane, prin acordarea unei subvenţii ce nu poate de păşi 10.000 de euro.

De subvenţie pot beneficia tinerii care au vârsta sub 35 de ani, persoanele sau familiile rămase fără adăpost în urma avarierii sau distrugerii locuinţelor datorită unor calamităţi naturale, precum şi persoanele sau familiile evacuate din locuinţe situate în construcţii expuse la alunecări de teren, inundaţii sau cutremure. O altă categorie care poate beneficia de subvenţie este cea a persoanelor evacuate din locuinţe retrocedate către foştii porprietari.

Condiţii

Beneficiarul subvenţiei nu trebuie să deţină în proprietate o locuinţă mai mare de 50 mp, să fie prima locuinţă construită prin credit ipotecar, să fie proprietarul terenului pe care construieşte locuinţa şi să prezinte documentele de construire. Subvenţia se va acorda la finalizarea şi predarea locuinţelor. Sumele vor fi alocate de la bugetul Ministerului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului prin intermediul consiliilor locale, care vor transmite cererile către minister în cel mult 15 zile de la înregistrare.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase