310 locuri de munca sunt disponibile în prezent în baza de date a AJOFM Bihor. Dintre acestea, opt se adresează persoanelor cu studii superioare. Astfel, îşi pot găsi un post cei care au terminat o facultate în domeniul ingineriei mecanice, ingineriei auto, calculatoare, construcţii, vânzări, etc.
Studii medii
Oferta pentru persoanele cu studii medii sau şcoală profesională este de 155 de locuri de munca. Cele mai multe posturi sunt pentru domeniul industriei uşoare: confecţii de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Domeniul patiseriei oferă, de asemenea, multe locuri de munca. Ospătarii şi bucătarii au mari şanse de a se angaja în această perioadă pe cele 18 locuri de munca disponibile. 12 oferte sunt şi pentru agenţii de pază. Vânzătorii, agenţii comerciali, lucrătotii comerciali şi gestionarii au şi ei de unde alege.
În construcţii se pare că încet, încet, criza o lasă mai moale. Doar astfel se explică oferta destul de consistentă pentru dulgheri, zidari, zugravi şi instalatori din baza de date a AJOFM Bihor.
Domeniul mecanicii are nevoie de strungari şi mecanici maşini şi utilaje. Oferta conţine şi locuri de munca pentru şoferi.
Pentru persoanele necalificate sunt disponibile 127 de locuri de munca în diverse domenii: alimentaţie publică, hotelier, confecţii îmbrăcăminte, pentru îngrijire gazon, încasator de teren, manipulant marfă, etc.
În judeţ, la Aleşd sunt disponibile 20 de locuri de munca pentru muncitori necalificaţi în doemniul industriei confecţilor de îmbrăcăminte.
Informaţii suplimentare despre oferta de locuri de munca pot fi obţinute la sediul AJOFM Bihor, strada Transilvaniei, nr. 2.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!