Pentru persoanele cu studii superioare, oferta este de 17 posturi. Angajatorii caută din această categorie administrator reţea calculatoare, inginer energetic, inginer producţie, inginer mecanic, farmacist, economist, psiholog, asistent social, inspector CET şi inspector resurse umane.
Studii medii
Persoanele cu studii medii sau şcoală profesională au de ales dintre cele 126 de locuri de munca disponibile într-o varietate de domenii. Astfel, pot să-şi găsească un loc de muncă ca analist vântări, agent vânzări, revizor contabil, gestionar, facuturistă-casier, fochist, turnător, vopsitor, maşinişti pentru prefabricate din beton şi beton armat.
Serviciile şi alimentaţia publică oferă, de asemenea, multe posturi: bucătar, ospătar, patiser.
Construcţiile au început să-şi revină, posturile pentru zidari, dulgheri, zugravi, betonişti sau instalatori fiind tot mai căutate.
Industria uşoară oferă multe locuri de muncă pentru confecţioneri îmbrăcăminte şi încălţăminte, confecţioneri tricotaje şi cusătoare.
Muncitorii necalificaţi au şi ei la dispoziţie tot 164 de locuri de muncă: cameriste, femeie de serviciu, asamblarea şi montarea cablurilor, confecţii încălţăminte şi îmbrăcăminte etc.
În judeţ, sunt disponibile 20 locuri de munca, la Aleşd, pentru muncitori necalificaţi în confecţii.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!