Lord’s, Edison şi Downtown ar avea terase în faţa Palatului Vulturul Negru

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
12Comentarii
Lord’s, Edison şi Downtown ar avea terase în faţa Palatului Vulturul Negru
Barurile de la intrarea în Pasajul Vulturul Negru vor avea terase. Cele după vitraliul cu vulturul negru, vor fi limitate în Pasaj.

Exploatată politic, problema tereselor din Piaţa Unirii a fost pusă în discuţie de Jurnal Bihorean și Bihon cu doi proprietari de localuri. PSD lansează acuzaţii de favoritism la adresa Primăriei pe această temă.

Ciprian Ciotir afirmă că într-un final, în faţa Palatului Vulturul Negru vor avea terase Lord’s, Downtown şi barul său, Edison. În ciuda acuzelor lansate de PSD, Ciotir de la Edison arată că, pe fond, nu sunt probleme şi că urmează să fie întocmit de către Primărie un regulament pentru amplasarea teraselor în Piaţa Unirii. Ciotir afirmă că Lord’s a solicitat extinderea terasei iniţiale spre Piaţa Unirii.

Cine are prioritate

„Cei dincolo de vitraliul din Pasajul Vulturul Negru, rămân dincolo de vitraliu, iar cei ce suntem dincoace, rămânem dincoace. Problema asta am pus-o foarte clar inclusiv şi în CMUAT. În momentul în care noi ne împărţim pe spaţiile respective, oricum avem prioritate. În cazul în care noi nu ne-am pune terase acolo, atunci da, s-ar putea face o licitaţie. Dar nu pot să dea autorizaţie celor din Pasaj înaintea noastră”, ne-a declarat Ciotir, proprietarul de la Edison. Acesta admite că cei din Pasaj, precum Green sau Steam ar putea avea anumite nemulţumiri, dat fiind faptul că nu au prioritate la terase în Piaţa Unirii. Tot Ciprian Ciotir afirmă că, din cunoştinţele sale, Primăria va întocmi un regulament special pentru terasele din Piaţa Unirii, ce urmează să fie aprobat de către Consiliul Local. „Apoi, va trebui să ne autorizăm din nou. Acum e doar o autorizaţie temporară”, ne-a transmis Ciotir.

În comunicatul-reacţie la PSD al Primăriei Oradea, se arătau următoarele: „În luna martie CMUAT a aprobat un Plan General de amplasare a teraselor în Piața Unirii care prevede că în fața clădirilor din piață se pot amenaja terase în așa fel încât să se încurajeze schimbarea funcțiunilor actuale (sedii de bănci, de exemplu) în spații cu unități de alimentație publică, după modelul funcționării tuturor piețelor pietonale din orașele europene”. Ciotir afirmă însă că este vorba doar de un plan de amplasament pe care l-a făcut unul dintre comercianţi: „Este un plan propus de unul dintre comercianţi”.

Vecinul lui Ciotir, Ghiţă Pop de la Downtown speră ca problema teraselor din Piaţa Unirii să fie tranşată cât de curând. Iniţial, şi Downtown a cerut Primăriei extinderea terasei în Piaţa Unirii, dar, spre deosebire de Lord’s, localul său a fost refuzat. Downtown a reluat procedura şi speră că va primi un aviz favorabil pentru amplasarea unei terase lânga cea deţinută de Lord’s. În ciuda unor posibile nemulţumiri, Pop refuză să facă declaraţii oficiale pe acest subiect.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor