Lovit pe DN 79

2Comentarii
ARAD – Unul din microbuzele pline cu pasageri care circulă regulat pe şoseaua dintre Oradea şi Arad a fost implicat într-un accident rutier, miercuri seară, după ce crengile unui copac au fost rupte de o vijelie şi au căzut pe drum, iar şoferul a încercat să evite impactul.

La aproximativ 15 kilometri de municipiul Arad, şoferul a vrut să evite crengile rupte de vânt, dar când a frânat brusc a fost izbit puternic de un autoturism Dacia care circula în spate. În autoturism se afla o familie cu copii, mama acestora fiind rănită şi transportată la Spitalul Judeţean Arad. Pasagerii din microbuz nu au păţit nimic în urma incidentului.

            Potrivit agentului şef Nicu Paschina, de la Poliţia Rutieră Arad, accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei microbuzului la condiţiile de drum, în afară de vântul puternic fiind ud şi carosabilul, ca urmare a ploii.

            În urma accidentului, circulaţia pe şosea a fost restricţionată mai mult de o oră, circulându-se pe o singură bandă.

Cristian Horgos



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor