LPS vrea sprijin de la guvern

3Comentarii
Directorul LPS Bihorul, Dan Matei
Directorul LPS Bihorul, Dan Matei
Directorul Dan Matei solicită garanţii guvernamentale pentru un proiect de dezvoltare.

Conducerea LPS Bihorul doreşte dezvoltarea şi modernizarea bazei sportive a liceului, printr-un proiect de anvergură. Acesta ar putea fi materializat de către un consorţiu canadian, alcătuit din două firme private, cu girul guvernului de la Otawa. Costul total al proiectului şi al lucrărilor se ridică la suma de 16.700.000 euro. Delegaţia canadiană a făcut o ofertă fermă şi a vizitat în cursul acestei săptămâni liceul orădean. Proiectul se referă la modernizarea sălii de jocuri sportive, construirea unei piste sintetice de atletism cu opt culoare în cadrul stadionului, refacerea şi modernizarea stadionului, dotarea sa cu instalaţie de nocturnă, vestiare şi gazon natural cu instalaţie de drenaj, construcţia unui complex de jocuri sportive, dotat cu bazin de înot la parter, sală de atletism, sală de gimnastică şi lupte, şi un motel, dispuse la nivelele superioare.


Întâlnire cu canadienii

„Delegaţia canadiană s-a întâlnit la liceul nostru cu prefectul Gavrilă Ghilea. Este vorba de două firme care au lucrat la construcţia complexului olimpic de la Montreal, pentru Jocurile Olimpice din anul 1976. Pentru demararea proiectului, este nevoie de garanţii guvernamentale pentru accesarea de către liceul nostru a unui împrumut pe termen lung, de 25 de ani, cu dobândă mică, negociabilă. Costul total este de 16,7 milioane euro, foarte aproape de suma pe care am estimat-o noi, de 15 milioane euro. Contăm pe aportul domnului ministru Vasile Blaga, pentru a ne sprijini la Guvern în această iniţiativă a noastră. Există şi posibilitatea demarării pe părţi a lucrărilor. Pentru noi, prioritatea numărul unu este construirea pistei sintetice de atletism”, a declarat Dan Matei. Directorul LPS Bihorul afirmă că va încerca şi o altă variantă, aceea a obţinerii de fonduri europene nerambursabile, în cazul în care prima variantă, a garanţiilor guvernamentale, nu se va concretiza. „Mizăm pe sprijin din partea autorităţilor, pentru modernizarea bazei noastre sportive. Suntem una din unităţile sportive de bază din oraşul nostru. Pentru performanţă în sport, în ziua de astăzi este nevoie de o infrastructură corespunzătoare”, a conchis Dan Matei.

Dan Matei



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor