Luarea în evidenţă militară şi la Beiuş

Luarea în evidenţă militară şi la Beiuş
BEIUS – În perioada 7 mai -25 mai activitatea de luare în evidenţă militară a tinerilor născuţi în anul 1989 şi în anii anteriori, dar care nu au fost luaţi în evidenţă până la această dată, se va desfăşura în Municipiul Beiuş. O astfel de activitatea a avut loc şi la Marghita, pe parcursul lunii aprilie.

Centrul Militar Judeţean Beiuş continua activitatea de luare în evidenţă militară, selecţionare, stabilire a aptitudinilor şi opţiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare de către tinerii născuţi în anul 1989 şi cei npscuţi în anii anteriori dar care nu au fost luaţi în evidenţă până acum.

„Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, în sensul reducerii timpului şi cheltuielilor pentru deplasare, centrul militar organizează această activitate, temporar, şi în municipiul Beiuş, în perioada 7 mai – 25 mai, în zilele lucrătoare, între orele 08.30-15.00”, a delcarat comandor Ioan Mociar, comandantul CMJ Bihor. Tinerii care din motive obiective nu se pot prezenta în această perioadă pentru luarea în evidenţă, sunt aşteptaţi să se prezinte ulterio la sediul CMJ Bihor din Oradea, strada Dunării, nr.2.

În urma acestei activităţi tinerii vor primi un document de evidenţă militară, care astestă statutul cetăţeanului din punct de vedere militar, act necesar şi la angajare. „Prezentarea pe timp de pace la centru militar, pentru luarea în evidenţă, nu are ca efect încorporarea, concentrarea sau mobilzarea tinerilor”, a ţinut să sublinieze comandantul CMJ Bihor.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase