Luca Kunszabo, pe locul 5 la CE de judo juniori

De Gavril Nutiu
Luca Kunszabo, pe locul 5 la CE de judo juniori
Ultima zi a CE de judo pentru juniori a consemnat un nou loc 5 pentru judoul orădean, obţinut de către Luca Kunszabo (CSM JC Liberty, antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco), la categoria 100 kg.

Judoka orădean i-a învins în primele două tururi pe Kacper Szczurowski (Polonia) şi Sergio Trillo Valeiro (Spania), pierzând însă în turul următor chiar în faţa celui care avea să devină campionul european al categoriei, Danilo Pantic (Muntenegru).

În recalificări, Luca Kunszabo a trecut de Lex Janssen (Olanda), calificându-se astfel în finala pentru locul 3. Din păcate, el a fost învins în lupta pentru medalia de bronz de către Joseph Terhec (Franţa), trebuind să se mulţumească astfel cu locul 5, asemenea coechipierei sale Larisa Florian (52 kg).

Teribil ghionion pentru cei doi judoka orădeni, care au ratat podiumul la CE de la Oberwarth (Austria).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase